- Matthew Perry a murit pe 28 octombrie la vârsta de 54 de ani.
- George Clooney, unul dintre prietenii săi apropiați, a declarat că sitcomul „Friends” nu i-a adus lui Matthew Perry fericirea pe care o căuta.
- Matthew Perry a murit din cauza efectelor acute ale ketaminei, după o bătălie lungă cu adicția.
La câteva luni după moartea actorului Matthew Perry, prietenul său, George Clooney face dezvăluiri despre viața regretatului actor, problemele cu adicția și succesul din serialul „Friends”.
„L-am cunoscut pe Matthew când avea 16 ani. Obișnuiam să ne jucăm tenis cu palete împreună. Este cu aproximativ zece ani mai tânăr decât mine. Era un băiat extraordinar, grozav și foarte, foarte, foarte amuzant”, declară Clooney în cadrul interviului cu Deadline.
Dorința sa din copilărie era să joace într-un sitcom
Perry își petrecea adesea timpul cu alți colegi actori precum Richard Kind sau Grant Heslov și în tot acest timp povestea despre visul său de a juca într-un sitcom. Clooney adaugă: „Era doar un copil și tot ce ne spunea era că vrea să joace într-un sitcom. Spunea că astfel ar fi cel mai fericit om de pe pământ. Și a reușit. A intrat într-un sitcom, probabil unul dintre cele mai bune din toate timpurile.”
Cei doi actori au devenit faimoși aproximativ în aceeași perioadă. Perry juca în „Friends” iar Clooney juca în „ER”, ambele lansate în anul 1994 și difuzate în serile de joi.
„Platourile de filmare erau unul lângă celălalt. Eram de-a dreptul unul lângă altul. Eram la Warner Brothers și era greu să îl privim pentru că, atunci, nu știam prin ce trece”, a mai declarat actorul George Clooney.
Perry se confrunta cu problemele legate de dependența de droguri
În acea perioadă, Clooney nu era conștient de problemele atât de grave pe care le avea Perry cu dependența de droguri. Acesta nu a vorbit la momentul respectiv despre greutățile prin care trece, ci abia în 2022, în cartea sa „Friends, Lovers and the Big Terrible Thing”.
„Știam doar că nu era fericit. Nu aveam habar că lua 12 pastile de Vicodin pe zi. Nu știam toate lucrurile prin care trecea și despre care a vorbit mai apoi. Nu știam toate acele lucruri sfâșietoare. Succesul, banii nu îți aduc automat fericirea. Trebuie să fii fericit cu tine însuți și cu viața ta.”
„Friends” a fost difuzat timp de zece sezoane până în 2004, iar Matthew Perry a jucat rolul lui Chandler Bing pe toată durata sa. În tot acest timp, „ER” a rulat timp de 15 sezoane, cu Clooney plecând după sezonul 5, înainte de a reveni pentru un episod în sezonul 6 și pentru finalul serialului în 2009.
Matthew Perry a murit în data de 28 octombrie 2023, la vârsta de 54 de ani, medicii legiști confirmând decesul ca fiind din cauza efectelor acute ale ketaminei.
Citește și