• Oliver Dowden, Ministrul Culturii, vrea ca Netflix să menționeze că „The Crown” este o ficțiune
  • Acesta crede că spectatorii tineri ar putea lua drept fapte istorice scenele prezentate în serial
  • Istoricii cred că doleanțele politicianului sunt exagerate

Ministrul Culturii din Marea Britanie plănuiește să se adreseze companiei care deține platforma Netflix, într-o încercare de a le cere să menționeze la începutul fiecărui episod din „The Crown” că serialul, deși istoric, este unul de ficțiune, declarația stârnind critici, transmite The Guradian.

Oliver Dowden spune că fără avertismentul de la începutul serialului, spectatorii tineri ar putea confunda „realitatea cu ficțiunea”, mai ales că aceștia nu au trăit acea perioadă istorică. Acesta s-a mai plâns de faptul că cel de-al patrulea sezon a abuzat de licența artistică și ar fi născocit evenimente.

„Este o superbă operă de ficțiune, dar asemenea altor producții TV, Netflix ar trebui să fie concis și să menționeze. Fără asta, mi-e teamă că o generație de spectatori care nu au apucat acele zile ar putea confunda realitatea cu ficțiunea”, a declarat Dowden duminică.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În prezent, serialul avertizează că episoadele conțin nuditate, sex, violență și referiri la suicid, fiind potrivit celor mai mari de 15 ani.

Poziția lui Dowden a fost ridiculizată de istorici, Kate Williams, profesor universitar, a zis că poziția acestuia seamănă mai mult cu o „distragere a atenției”. Și Alex von Tunzelmann, un istoric care a scris rubrica Reel History pentru The Guardian a spus că „Netflix deja menționează că The Crown este o ficțiuine. Este considerat o dramă. Oamenii din serial sunt actori. E uimitor!

Cel de-al patrulea sezon al serialului prezintă perioada dintre sfârșitul anilor 1970 și mijlocul anilor 1980, perioadă în care Margaret Thatcher a fost prim-ministru al Marii Britanii, când revoltele urbane și recesiunea erau teme la ordinea zilei. Un personaj nou, devenit central este Diana, Prințesa de Wales, povestea mariajului ei formând un alt fir narativ, de asemenea considerat controversat de britanici.