Modern Warfare 3 aduce modul Zombies: pregăteşte-te pentru o luptă epică cu morţii vii

Pentru prima dată în istoria francizei Call of Duty, modul Zombies vine în universul Modern Warfare.

Modern Warfare III, dezvoltat de Treyarch în colaborare cu Sledgehammer Games, și programat pentru lansare pe 10 noiembrie pe PC și console, promite o experiență inedită.

Jucătorii vor trebui să lucreze în echipă pentru a supraviețui și a lupta împotriva hoardelor masive de strigoi, oameni infectați de o substanță chimică eliberată din flacoane de către un terorist rus.


Modern Warfare III va sosi și cu o campanie single-player cu echipa Task Force 141, ce-i include pe personajele Soap, Ghost, Gaz, căpitanul Price și pe agentul CIA Kate Laswell, care vor încerca să previna declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial plănuit de un terorist ultranaționalist rus, Vladimir Makarov.

În modul Zombies, Soap și cu Lawswell, împreună cu o echipă internațională de operatori, vor avea un rol major în a-i transporta și asista pe jucători ce vor trebui să salveze lumea de invazia strigoilor.

Exit mobile version