- Mergi pe stradă și te trezești într-un zid
- Se întâmplă pe o stradă din Suceava
- Situația a fost semnalată pe Facebook de viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi
„Când se lucrează noaptea, <<Doreii>> își fac de cap. Anul trecut modernizam ceea ce înseamnă pietonal în jurul Casei Cărții, iar prin modificările făcute, trecerea de pietoni trebuia mutată, întrucât, pe noua configurație a pietonalului se oprește într-un zid. Lucrările s-au terminat în iarnă, iar condițiile meteo nu au mai permis să fie aplicat un nou marcaj rutier. Întâmplător sau nu, <<Doreii>> care lucrează la marcaje rutiere au marcat trecerea de pietoni pe configurația veche, oprindu-se în zid”, a Acesta susține că nu acceptă astfel de „neatenții”, iar cei vinovați vor suporta consecințele. „Pe lângă faptul că lucrările nu vor fi decontate, vor fi nevoiți să le refacă așa cum trebuie și sunt sigur că pe viitor vor fi mult mai atenți, în cazul în care vor mai lucra cu Primăria Suceava! De asemenea, cei din cadrul primăriei responsabili de aceste lucrări vor da notă explicativă pentru cele întâmplate. Sunt multe de făcut în acest oraș și cred că cei care au lucrări cu primăria trebuie să fie responsabilizați și sancționați când nu își fac treaba cum trebuie!”, a mai transmis viceprimarul Sucevei.