• Alexandra Mircea: ,,Nu există o educație a populației de a merge la stomatolog și lucrul cu care eu mă întâlnesc zi de zi este o anxietate a pacienților”
  • Alexandra Mircea: ,,Oamenii vin la stomatolog când au durere. Încerc să-i educ să vină la 6 luni”
  • Mihai Păun: ,,Sub 2% din oamenii care au cumpărat bilete la Electric Castle pentru anul acesta și-au cerut banii înapoi.”

,,Ochii pe mine! ”, cu Vlad Craioveanu, invitați vineri seara la Aleph News – Alexandra Mircea, medic stomatolog și Mihai Păun, directorul Festivalului Electric Castle.

Dacă Covid-ul ți-a înghețat zâmbetul pe buze, noi te ajutăm să ți-l recuperezi. După șase ani de studii la Facultatea de Medicină Dentară și trei ani specializare în Parodontologie, medicul stomatolog Alexandra Mircea și-a făcut un scop din a reda, la propriu, zâmbetul oamenilor.

Provine dintr-o familie de medici stomatologi, lucru care a făcut-o să înțeleagă că acesta este, indiscutabil, și drumul ei. Mai mult, îți dorește, prin implicare și educație stomatologică să-i facă pe oameni să scape de anxietatea și panica prin care trec atunci când sunt pe scaunul de la dentist.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Pentru invitata lui Vlad Craioveanu pandemia a venit cu provocări, dar și cu decizii care au adus-o mai aproape de pacienții ei.

Alexandra Mircea: „Au fost investiții foarte mari să fim echipați, să fim în siguranță!”

Medicul stomatolog Alexandra Mircea îți spune cum a trecut această perioadă cu multe restricții, dar și dacă cere pacienților celebra taxă de Covid pe care unii medici din bresla ei o percep, motivul principal fiind pierderile financiare din perioada închiderii cabinetelor.

„A fost perioada când am făcut tranziția de la medic la proprietar de clinică, am început business-ul meu. E mult mai mult decât mă așteptam, sunt mai multe reponsabilități. (… ) Este o alegere pe care a făcut-o fiecare clinică. Noi nu am pretins o astfel de taxă, deoarece m-am gândit că toată lumea a suferit într-un fel sau altul. Au fost investiții foarte mari să fim echipați, să fim în siguranță noi și pacienții.”

Alexandra Mircea: „Inițial există un triaj telefonic pe care îl facem pacienților”

Invitata lui Vlad Craioveanu îți spune cum a schimbat epidemia regulile jocului atât în ceea ce privește dotarea cabinetului stomatologic, cât și criteriul de triaj epidemiologic al pacienților.

,,Există un triaj telefonic pe care îl facem. Întrebăm dacă a intrat în contact cu cineva, dacă se simte bine. Când vine în clinică i se ia temperatura, apoi completează un chestionar, e îmbrăcat în material de protecție. (…) Noi am luat toate măsurile de protecție necesare. Nu sunt motive să fie ingrijorați oamenii, în afară de modul cum suntem îmbrăcați, se sterilizează, nu inghesuim pacienții.”

Alexandra Mircea: „Lucrul cu care eu mă întâlnesc zi de zi este o anxietate a pacienților”

În țara în care mulți străini apelează la serviciile dentiștilor noștri, cât de des merge românul la stomatolog și cât de mult s-au schimbat obiceiurile în perioada Covid-19?

,,Cred că nu există o educație a populației de a merge la stomatolog și lucru cu care eu mă întâlnesc zi de zi este o anxietate a pacienților, cauzată de experiența neplacută din trecut. Ce pot să fac? Am pacienți cu care primele 2-3 întâlniri au fost așa să ne împrietenim, să stăm de vorbă, e așa o parte psihologică. Oamenii vin la stomatolog când au durere, eu încerc să-i educ să vină la 6 luni, pentru că înseamnă mai puțină durere, mai puțini bani cheltuiți”, susține invitata lui Vlad Craioveanu.

Alexandra Mircea recunoaște însă că o aparatură performantă ușurează cu mult lucrurile într-un cabinet stomatologic

,,Cred că un medic foarte experimentat se descurcă și cu mai puțin. Dar e comod să ai aparatura care te ajută, poți să îți faci coroana dentară într-o oră, clar ajută flexibilitatea oferită de tehnologie.”

Dacă te numeri printre cei care se tem să meargă la stomatolog, medicul dentist Alexandra Mircea îți spune o informație care sperăm că te convingă că niciodată nu este prea tîrziu și anume că ,,cel mai în vârstă pacient care a avut aparat dentar are 72 de ani.”

A.Mircea, despre educația dentară a copiilor: „Lucrurile deprinse în copilărie rămân peste ani!”

Totodată, Alexandra Mircea îți spune și cât de importantă este educația dentară pe care părinții o insuflă, de-a lungul timpului, copiilor.

,,Părinții au început să-și ducă copiii la stomatolog. Lucrurile deprinse în copilărie rămân peste ani. Este o latură separată pentru copii, se numește pedodonție. Din punctul meu de vedere, toată admirația pentru medici stomatologi care lucrează cu copiii, pentru că trebuie să îi convingi, să ai răbdare cu ei. Sunt oameni foarte dedicați.”

Educația stomatologică, absentă în zonele rurale!

Deși vorbim despre tehnologie și aparatură performantă, în mediul rural, în România lui 2020, educația dentară este una deficitară și în multe zone, total absentă.

,, (…) Educația asta stomatologică lipsește cu desăvârșire  din anumite locuri. Sunt copii care-mi scriu de la țară…Aș vrea să fac mai mult pentru ei. Am avut o fetiță care mi-a spus că i-a fost frică să le spună părinților că o doare”, susține invitata lui Vlad Craioveanu.

Alexandra Mircea, din cabinet pe TikTok

Medicul stomatolog Alexandra Mircea este activă și dedicată pacienților nu doar în caninetul său, ci și pe canalul de TikTok. Are deja 70.000 de urmăritori și foarte multă răbdare pentru a răspunde multele întrebări din ograda domeniului în care își dorește să mai mult cu fiecare zi să redea zâmbetele pacienților săi.

Mihai Păun, directorul Festivalului Electric Castle, despre inspirație și readaptare în pandemie

Și după o vizită la stomatolog, îți propun să pornim în căutarea distracției pierdute. Într-un an în care epidemia ne-a răpit bucuria concertelor fără mască și restricții, Mihai Păun îți spune povestea Electric Castle, primul festival din România cu un documentar prezent pe Netflix.

Invitatul lui Vlad Craioveanu vorbește și despre provocări, pierderi, strategii, reinventare, dar și despre campania #MyRayOfHope, gândită special pentru fanii festivalului.

Mihai Păun recunoaște că a fost o perioadă ciudată, care ne-a resetat din temelii existența, însă uneori inspirația poate apărea și din lucrurile grele și imprevizibile.

 ,,Nu ne-a doborât. A fost într-adevăr un an dubios. Nu am știut de unde să-l apucăm. Am avut niște luni foarte dificile. (…) Dar, în același timp, a fost însă un moment în care am simțit că putem să  ne concentrăm în proiecte diferite și să ne luăm inspirația de acolo.”

Mihai Păun, despre artiștii antamați pentru anul 2020: „Încercăm să păstrăm pilonii principali”

Vlad Craioveanu: Există artiști pe care voi i-ați antamat pentru anul ăsta care și-au anulat prezența pentru anul următor, adică nu mai vor să vină… Sau e același line-up?

Mihai Păun: Nu e același line-up, dar nu neapărat din cauza lor, e pentru că așa am considerat noi. Foarte multe festivaluri anul trecut,  adică este o dinamică în zona asta artistică, sunt multe formații, mulți artiști care își programaseră turneul anul ăsta, alți artiști care și-au programat turneul anul trecut și nu mai vor să vină, nu mai vor să-l facă anul acesta din diverse motive… Am fost cumva în situația în care am putut să ne reorganizăm din punctul ăsta de vedere și să ne refacem practic line-up-ul.

Încercăm să păstrăm pilonii principali, ne-am reorganizat un pic în toată zona asta, am făcut așa o alegere, am reorganizat zona asta de headlineri și încercăm să vedem exact ce se întâmplă. Ne-am dorit anumite trupe care nu erau accesibile, unele  erau în turneu, anul ăsta le-am prins. De exemplu Gorillaz sau Deftones sunt trupe pe care ni le-am dorit foarte mult și care nu se puteau anul trecut.

 Vlad Craioveanu: Și acum se pot?

Mihai Păun: Acum se pot!

Vlad Craioveanu: Asta este o veste foarte bună pe care ne-o dai.”

M. Păun: „Oamenii au fost foarte mișto și au fost foarte solidari cu noi”

Mihai Păun recunoaște că a contat mult înțelegerea oamenilor și un procent foarte mic dintre cei care achitaseră costul biletele pentru festivalul care trebuia să se desfășoare în acest an și-au cerut banii înapoi.

,,Să știi că oamenii au fost foarte mișto și au fost foarte solidari cu noi și foarte puțină lume și-a cerut biletele înapoi și au zis „OK, eu o să mă duc la Electric în momentul în care o să îl țineți.” Și au păstrat biletele urmând să le folosească în momentul în care va fi acest EC 8. Să-ți răspund la întrebare direct, sub 2% din oamenii care au cumpărat bilete și-au cerut banii înapoi.”

M. Păun: ,,Am vrut să spunem că Electric se întâmplă și când nu se întâmplă neapărat…”

Mihai Păun povestește și ce anume i-a determinat- într-un an cu multe provocări- să facă din Electric Castle primul festival din România cu un documentar prezent pe Netflix.

,,Am vrut să spunem că Electric se întâmplă și când nu se întâmplă neapărat… E o stare de spirit pe care noi, ca echipă, o avem, mulți dintre oamenii care vin la Electric o au și au simțit-o în perioada respectivă și am vrut să existe această punte de conexiune între noi și public și artiști.

După cum știi, sunt 3 formații românești care au fost invitate în acest concert i-aș spune mai mult decât documentar, e pur și simplu documentarea unui concert pentru nimeni sau un concert pentru toată lumea, așa cum l-am numit noi. Vița cu o istorie mai lungă, Subcarpați care au pornit o dată cu noi și Golan, mai apropiat…

Toate puse la un loc a fost foarte interesant și cred că a fost prima dată și pentru ei când au avut o colaborare. Deocamdată e listat în România, sperăm în următoarea etapă să acopere o arie mai largă și să fie listat și în alte țări. Avem în pregătire și un vinil, o ediție de lux cu piesele cântate și o să apară în luna ianuarie.”

Campania #MyRayOfHope, dedicată fanilor festivalului

Mihai Păun și echipa de la Electric Castle nu au dus deloc lipsă de inspirație în pandemie. Ei au făcut și  campania #MyRayOfHope, dedicată special fanilor festivalului. Să fie un simbol al speranței, să fie un simbol al continuității unui festival care a reulit  din 2013 și până astăzi să doboare toate recordurile stabilite vreodată în Romania la evenimente similare?

,,Eu sper să fie un simbol. Cumva, era nevoie de un punct spre care să avansăm, să fie un capăt de perspective. Să continuăm la ceea ce ne place cel mai mult. Să găsim un punct spre care să ne uităm spre viitor. Am simțit nevoia să proiectăm raza de încredere.”

Festivalul Electric Castle, prilej de atragere a turiștilor în zona Castelului Banffy

Mihai Păun vorbește și despre frumusețea locurilor în care, an de an, se desfășoară Electric Castle. Mai exact la Castelul Banffy, din comuna Bonțida, județul Cluj.

Festivalul este și un foarte bun prilej pentru atragerea turiștilor în zonă și, implicit, mai multe  fonduri mai multe pentru renovarea castelului Banffy. Echipa de la Electric Castle are partea ei de contribuție care, în acest an, va lipsi tuturor.

,,Din fericire, acolo sunt niște oameni care nu depind exclusiv de noi, e o fundație Transilvania Trust se numește care, demult, de la începutul anilor 2000 se ocupă cu renovarea castelului. Noi contribuim, însă e doar o mică parte, poate doar la nivel mediatic. Ei reușesc să strângă bani din mai multe părți și să redea castelul comunității, oamenilor, celor care doresc să îl viziteze. E un castel foarte frumos și ei fac o treabă excelentă acolo!”

Mihai Păun, vești despre achiziționarea biletelor pentru Electric Castle 2021

Pentru cei care vor să știe cum pot fi achiziționate biletele pentru festivalul Electric Castle, reprogramat în perioada 14-18, anul  2021, Mihai Păun vine cu vești bune.

,,Acum, vindem bilete în campanii de promovare, acum suntem în campania de iarnă. Până în 25 decembrie poți să cumperi încă bilete la acest preț redus. Poți să cumperi și după aceea numai că, probabil, prețurile cresc (…) ”.