• T. Paleologu: ,,Această criză în educație va duce la o dezvoltare a homeschooling-ului în România”
  • T. Paleologu: ,,Sunt universități care nu își au rostul în țara aceasta, sunt doar niște oficine care dau diplome contra-cost”
  • D. Chiriac: ,,Școala noastră ar trebui dinamitată. Politicul să-și ia ghearele de pe învățământul nostru!”
  • D. Bayron: ,,Sunt o grămadă de muzicieni extraordinari în România, dar foarte mulți dintre ai au comportamentul ăla de lăutari.”

Invitați unul și unul în ediția de miercuri seara a emisiunii ,,Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu, în direct din platoul Aleph News! Actrița Dorina Chiriac, solistul Dan Byron și Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii au vorbit despre imaginea lumii după pandemie, dar și ce anume s-a schimbat iremediadiabil după această perioadă.

Dorina Chiriac despre teatru, pandemie și deschiderea școlilor

Actrița Dorina Chiriac îți povestește de ce este și acum, la șase luni de la izbucnirea epidemiei, într-o continuă stare de urgență.

„De ce spun asta? Din cauza felului în care am receptat noi toata povestea, de felul în care ne-a fost predate.” Aceasta atinge un subiect extrem de discutat în aceste ultime luni și anume deschiderea școlilor, mărturisind  franc: „Școala noastră ar trebui dinamitată. Politicul să-și ia ghearele de pe învățământul nostru”

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

 Iată ce crede cunoscuta actriță despre carieră, roluri și ideea de teatru în aer liber, ținând cont de vremurile nebune pe care le trăim.

 ,,Până la 48 de ani nu m-a convins nimeni cu treaba asta cu cariera. Eu nu am avut roluri, am avut întâlniri (…) Teatrul în aer liber ucide spectacolele pentru interior. Teatrul stradal este cu totul altceva.”

Dan Byron: ,,Avem  muzicieni extraordinari, dar mulți au comportament de lăutari”

   Dacă sunteți curioși să știți cum se desfășoară un concert în pandemie și cât de receptiv este publicul, cântărețul Dan Byron te liniștește și îți spune că există muzică și după pandemie.

  ,,Este normal să fim speriați, dar și sănătatea noastră mintală este importantă. La începutul concertelor în pandemie, a fost mai ciudat, lumea fiind distanțată. Dar ne-am obișnuit și noi, nevoia lor de muzică este mai mare și atmosfera este foarte mișto.”

   Solistul trupei Bayron, pe numele său Daniel Radu, îți mărturisește că nu a putut să facă compromisuri, dar îți spune și ce anume îi displace la unii dintre cântăreții din țara noastră.

,,Nu am putut să fac compromisuri. Nu m-a lăsat ceva din mine. (…) Sunt o grămadă de muzicieni extraordinari în România, dar foarte mulți dintre ai au comportamentul ăla de lăutari. Ca și cum cineva ar vrea să-i țepuiască mereu”, conchide solistul.

  T. Paleologu despre alegerile profesionale, educație și tarele societății românești

   Fost ministru al Culturii și fost ambasador al României în Danemarca, Theodor Paleologu îți explică de ce, cu mintea de acum, ar face alte alegeri în ceea ce privește partea profesională.

   ,,Mi-a plăcut să fiu ambasador. La 32 de ani să ai posibilitatea să reprezinți țara ta. Dar, cu mintea de acum nu sunt deloc convins ca aș mai accepta. Am revenit la ceea ce fac eu cel mai bine si anume predatul. Dar este adevarat că anii de ambasadorie, de ministeriat m-au făcut să fiu un profesor mai bun.”

   Profesorul Paleologu îți vorbește deschis despre măsurile pe care le-ar lua dacă ar fi ministrul Educației, despre ideea de homeschooling – o idee care prinde din ce în ce mai mult contur în România de astăzi – dar și despre tarele Masoneriei românești în care vedem ,,tot felul de scandaluri, prostii, hoțomănii.”

  ,,La noi, este un sport național să încălcăm regulile. În mentalitatea românească, orice lege este făcută să fie încălcată”, conchidere fostul ministru.

T. Paleologu: ,,Această criză în educație va duce la o dezvoltare a homeschooling-ului în România”

”Eu cred, însă, că vom asista la o dezvoltare a homeschooling-ului în România. Văd multe mesaje de la părinți care prefer să facă acasă cursuri cu copiii, îmi cer sfaturi. Cred că lucurul acesta se va întâmpla în următoarele luni, cei care avem o competență în materie de predare să încercăm să venim în întâmpinarea acestei nevoi.

 Va fi o serioasă nevoie de cursuri de calitate online, și nu numai de cursuri destinate copiilor, ci și de cursuri destinate părinților care au nevoie de un anumit ghidaj pentru a face un lucru destul de dificil, homeschoolingul nu e atât de ușor, sunt anumite greșeli care nu trebuie făcute. Cred că pentru noi, pentru Fundația Paleologu și pentru alții care au același profil, va fi un an extraordinar de bogat, avem foarte multe de făcut.

Pe de o parte avem o criză și în educație, pe lângă cea sanitară, economică, iar pentru cei care se pricep la predate, dar nu sunt în sistemul public, cred că asta deschide niște orizonturi extrem de exigente, adică mă pregătesc să turez la maximum în următorul an. Mulți părinți își doresc să facă homeschooling, cursuri acasă pentru copii, iar lucrul acesta nu e rău. E o dezvoltare care deja începuse în urmă cu câțiva ani, e o mișcare pe care o urmăresc cu interes și care cred că trebuie ajutată, chiar dacă ea nu e prevăzută în legea învățământului.”

Ce ar face Theodor Paleologu dacă ar fi în locul Monicăi Anisie

”Vlad Craioveanu: Dacă ar fi să primiți funcția de ministru al învățământului, eu n-aș fi surprins și chiar m-aș bucura în sinea mea.

Theodor Paleologu:  (…) Eu, ca ministru al educației, printre primele măsuri luate ar fi să micșorez dominația ministerului asupra învățământului privat. Cred că ar trebui să fie mai suplă curricula, nu ar trebuie să li se impună școlilor private să urmeze în proporție de 80% programa oficială a ministerului.

Asta e o măsură care ar suscita mare rezistență din partea unei părți a sistemului educational. De asemenea, aș reintroduce examenele de admitere în facultăți, pentru că eu consider că ar trebui să avem ca ambiție ca măcar trei universități românești să fie în topurile internaționale.

Nicio universitate românească nu mai e vizibilă în topurile internaționale. Sunt universități care nu își au rostul în țara aceasta, sunt doar niște oficine care dau diplome contra-cost. Iată niște lucruri care sunt radicale și niciun ministru nu a avut curajul să abordeze aceste probleme.”

T. Paleologu: ,,Problema este că sunt masoni care nu se comportă în conformitate cu etica masonică”

”Vlad Craioveanu: Domnul profesor, aș vrea să schimbăm puțin registrul și să vă întreb de ce credeți că masoneria e văzută ca un grup de oameni puternici și răi. Dumneavostră îi mai știți pe unii reprezentanți ai Marii Loji Naționale. Cum sunt oamenii ăștia și ce fac ei?

Theodor Paleologu: În primul rând trebuie spus că masoneria românească e românească, adică e compusă din români cu trăsăturile specifice unor români, de aceea vedem în masoneria românească tot felul de scandaluri, prostii, hoțomănii, faptul că s-au vândut grade în masonerie. O să mă întrebați de unde știu lucruile acestea. Eu nu sunt francmason, dar am respect pentru spiritualitatea masonică, e un tip de spiritualitate absolut stimabilă, e o căutare a perfectării sinelui, e und emers cât de poate de stimabil, chiar admirabil aș putea spune. Problema e că masoneria românească e românească.

Dar orice organizație pusă într-un anumit mediu, ia trăsăturile acelui mediu înconjurător. În societatea daneză nu exista niciun fel de percepție negative a masoneriei daneze, despre care se știe foarte bine ce face, nu se bagă unde nu are ce căuta. Asta e problema, faptul că sunt masoni care nu se comportă în conformitate cu etica masonică.

Eu, totuși, sunt fiu de mare maestru al Masoneriei și am aceeași exigență pe care o avea și el. Nu sunt mason, dar când văd un mason care se comportă inacceptabil din punct de vedere masonic, îl pun într-o categorie de ipocriți cu care nu fac niciun fel de compromisuri. Tocmai pentru că respect spiritualitate amasonică și sunt foarte intransigent când văd mizeriile din masoneria românească. De altminteri, însuși tatăl meu le-a văzut și a fost foarte supărat de ce a văzut în anii 1990, astfel încât s-a retras din activitate, nu prea avea sens la vârsta lui să curețe grajdurile lui Augias”

Știrea inițială

Vlad Craioveanu te invită la talk-show-ul, ”Ochii pe mine!”, miercuri, 16 septembrie, de la ora 20.30. Avem invitați unul și unul, dar și subiecte care te vor convinge să nu-l mai scapi din ochi pe Craioveanu!

Dorina Chiriac povestește cum se împacă viața de actor cu perioada de pandemie. Aceasta vorbește despre proiectele sale, dar și despre cât de greu este să fii actor, ținând cont de regulile de distanțare și de purtatul măștii.

De la actorie trecem la muzică! Prezent în studioul Aleph News, Daniel Radu, solistul trupei Byron, vorbește despre cum se face muzică în vremea covidului, dar și despre condițiile în care se desfășoară concertele lor.

Theodor Paleologu, fost ambasador al României în Danemarca, face o analiză pertinentă despre cum s-au văzut cultura, economia, și România în vreme de Covid. 

,,Ochii pe mine!” cu Vlad Craioveanu – o ediție specială pe care te sfătuim să nu o ratezi, miercuri, 16 septembrie, începând cu ora 20:30, la Aleph News.