• Octavian Strunilă: „În momentul acesta, noi am încercat să facem un proiect care să nu depindă de public și în care actorii să existe.”
  • Octavian Strunilă: „Pe mine mă încurcă foarte tare că fix acum s-au găsit să dea drumul la toate teatrele”
  • Octavian Strunilă: „Vii să le ceri 2000 pe lună, deci 24000 de lei. Toți acești actori trebuie arestați. Nu există actor care acum să dea înapoi banii!”

Actorul Octavian Strunilă a fost prezent luni seara în cea de-a doua parte a emisiunii ,,Ochii pe mine!” și a povestit despre noul său proiect, „Complet necunoscut”, despre metode de reinventare într-o perioadă care ne-a resetat tuturor existența, dar și despre soarta artiștilor independenți în pandemie.

Octavian Strunilă, despre noul său proiect „Complet necunoscut”

„Drepturile de autor m-au costat cam 20% din buget. Unele țări vând cu 50.000 de euro drepturile, cu 30.000, cu 25.000, cu 40.000. Noi suntem trei producători în treaba asta. Eu mă ocup de partea de creație, actori, regizor, scenariu, la adaptare doar și am grijă ca toți acești oameni să fie plătiți, să vină la repetiții când trebuie, să ne întâlnim unde trebuie.”

Octavian Strunilă, despre reguli noi, la vremuri noi în teatru

 “Astăzi, un actor, un regizor, trebuie să își cam dea de muncă, trebuie să își caute singur niște texte – vorbesc acum și pe partea de independent teatru și pe partea de independent film – să își caute niște oameni care sunt dispuși să investească în textele și regia lor.”

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Octavian Strunilă: ,,Pe mine mă încurcă foarte tare că fix acum s-au găsit să dea drumul la toate teatrele”

“În momentul acesta, noi am încercat să facem un proiect care să nu depindă de public și în care actorii să existe. Pe mine mă încurcă foarte tare că fix acum s-au găsit să dea drumul la toate teatrele, toată lumea are repetiții.

Dacă făceam în decembrie cum am promis, era bine, dar o facem acum. Pe 18 februarie am căzut la o înțelegere cu un platou foarte frumos, bun din Bucureștiul ăsta cu doi oameni care m-au ajutat, cel puțin până acum, Dragoș Bucur și Doru Boguță.

Sunt deschiși la această colaborare cu platoul lor. Filmarea în platou e filmare în platou. Degeaba găsești o casă care arată nu știu cum dacă nu ai unde să te retragi cu camera”, conchide actorul.

Octavian Strunilă: „Sunt actori extrem de talentați, sunt foarte, foarte buni, dar nu au timp”

Octavian Strunilă atinge un subiect ușor sensibil și  anume ipocrizia existentă în anumite momente și în breasla actorilor.

De ce spune invitatul lui Vlad Craioveanu acest lucru și care consideră că este cea mai mare problemă a actorilor din zilele noastre?

,,Sunt actori care joacă numai în artă, în zona asta. Iar, dacă le spui despre un serial de la televizor și un actor care joacă într-un serial spun: “Dar cine e? Nu am auzit…” Adică serialul respectiv e pe post de 10 ani și tu nu știi cine e? Sunt actori care sunt extrem de talentați, sunt foarte, foarte buni și nu au timp. Asta este marea problemă cu actorii: nu au timp!”

Octavian Strunilă: „Ori se vor pune popriri, 99% din cazuri se vor pune popriri, ori vor fi închiși”

Ce spune Octavian Strunilă despre soarta artiştilor independenţi în pandemie care trebuie să dea înapoi statului o parte din indemnizaţia primită.

,,Nu știu de unde toți acei actori pe care eu îi știu cheltuitori rău de tot, adică i-au primit, i-au cheltuit. Adică un an, din martie până în martie, tu în martie anul viitor vii să le ceri 2000 pe lună, deci 24000 de lei. Nu o să existe. Toți acești actori trebuie arestați. Eu vă spun din punct de vedere legal. Ori se vor pune propriri, 99% din cazuri se vor pune propriri, ori vor fi închiși, puși la munci în folosul comunității. Nu există un actor care acum să dea înapoi banii (…)”, este concluzia actorului, revoltat de situație.