• Starul din Pirații din Caraibe îl va interpreta pe bijutierul Mr Raccoon alături de logodnica sa, Katy Perry.
  • Cuplul va juca într-un episod în trei părți care va sărbători cea de-a 20-a aniversare a emisiunii.
  • Peppa Pig a fost difuzată pentru prima dată în 2004 și a fost tradusă în peste 40 de limbi.

Orlando Bloom se va alătura anul viitor distribuției serialului Peppa Pig și va juca rolul unui bijutier pe nume Mr Raccoon. Starul din Pirații din Caraibe îl va interpreta pe bijutierul Mr Raccoon alături de logodnica sa, Katy Perry, care a fost anunțată anterior că o va interpreta pe croitoreasa Ms Leopard.

Cuplul va juca într-un episod în trei părți care va sărbători cea de-a 20-a aniversare a emisiunii. Potrivit descrierii emisiunii, domnul Raccoon o va ajuta pe Peppa și pe prietenii ei la pregătirile pentru nunta domnului Bull și a doamnei Cow, informează Sky News.

Este prima nuntă care va avea loc în emisiunea preșcolară. La aflarea veștii apariției lui Bloom, paginile oficiale de socializare ale emisiunii au numit-o Oinktastic news!” și au precizat că atât castingul, cât și filmările episoadelor au avut loc înainte de grevele actorilor și scenariștilor din SUA, care au blocat industria în ultimele luni.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Olivier Dumont, președintele companiei mamă a Peppa Pig, eOne, a declarat că a fost o onoare” să îl avem pe Bloom, în vârstă de 46 de ani, la bord, adăugând: Orlando este un actor, tată și filantrop extraordinar, iar noi suntem mândri că s-a alăturat echipei Peppa”.

Peppa Pig a fost difuzată pentru prima dată în 2004 și a fost tradusă în peste 40 de limbi și difuzată în peste 180 de teritorii de-a lungul celor 10 sezoane.

Citește și