Participanții de la Jubileul Reginei Elisabeta sărbătoresc prin diversitate

O artistă pe nume Clary Salandy impresionează oamenii care participă la Jubileul Reginei Elisabeta cu o mulțime de figurine asemănătoare girafelor sau zebrelor.

Obiectele conțin și pălării sau gene pentru a impresiona și mai mult oamenii. Designerul și echipa sa au transmis că vor să inspire și să bucure spectatorii, dar și pe Regina Elisabeta.

,,Ea iubește natura. ȘI apoi, prințul, adică ducele au fost susținători ai faunei sălbatice. Așadar, acesta este un alt motiv pentru care a fost cu adevărat important
să ne deschidem cu lucruri pe care le considerăm importante pentru ea, dar, în același timp, sunt doar adevăruri. Ea fotografia elefanți, așa că venim și noi cu elefanți
” , a explicat Clary Salandy.

Clary și echipa ei de la Mahogany Carnival Arts speră să impresioneze toți oamenii duminică, când girafele, zebrele își vor face apariția în fața Palatului Buckingham, ca parte a concursului care va încheia patru zile de festivități care sărbătoresc cei 70 de ani ai Reginei Elisabeta a II-a. pe tron.

Salandy și echipa ei de la Mahogany Carnival Arts își doresc reimaginarea decorului în care tânăra Prințesă Elisabeta a aflat că este regină în 1952. Toate astea pentru a stârni un sentiment de distracție și fantezie într-un moment în care țara se recuperează după pandemie.

Exit mobile version