• Donald și Melania Trump au dat o petrecere de Halloween la Casa Albă
  • Casa Albă a fost decorată corespunzător pentru Halloween
  • Donald Trump a dat autograf pe un dovleac în timpul unui miting din Maine

Casa Albă s-a făcut portocalie și înfricoșătoare – fără aluzii la Donald Trump. Reședința prezidențială a fost decorată pentru Halloween cu dovleci, frunze și lilieci. Se pare că președintele a învățat ceva din experiența COVID, relatează Associated Press.

Toată lumea a purtat mască, mai puțin copiii mai mici de doi ani. Colindătorii au primit dulciurile înainte și apoi au trecut prin fața lui Donald și Melania Trump ca să se laude cu costumele.

Doi copii au atras atenția cuplului prezidențial în special, deoarece erau îmbrăcați în Donald și Melania Trump. Președintele american chiar i-a rugat pe micuți să stea să facă o poză împreună.

Liderul de la Casa Albă intrase deja în atmosfera de Halloween după o vizită la o fermă din statul Maine. Oprirea nu era anunțată, dar aproape 4.000 de oameni l-au ovaționat pe Trump. Președintele a făcut poze cu fanii, a semnat câteva șepci roșii și chiar și un dovleac.

Recomandări

CURTEA DE APEL AMÂNĂ DECIZIA
PERSON OF THE YEAR
CE HOTEL DE GHEAȚĂ ALEGI?
NUNTĂ CU REPETIȚIE
BIDEN SPRIJINĂ UCRAINA
2019, APOGEUL GLOBALIZĂRII