Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie luna viitoare. Care este motivul vizitei ducelui de Sussex

Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie în luna mai pentru a sărbători aniversarea Jocurilor Invictus, competiția sportivă bienală pe care a fondat-o în urmă cu un deceniu.

Ducele de Sussex va susține un discurs în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Catedrala St. Paul din Londra, pe 8 mai, pentru a marca 10 ani de la înființarea și desfășurarea Jocurilor Invictus, scrie CNN.

Ultima dată când prințul s-a întors în țara natală a fost în februarie, după ce a fost anunțat diagnosticul de cancer al tatălui său, Regele Charles al III-lea.

Nu este încă anunțat dacă prințul se va întâlni cu familia în timpul călătoriei de luna viitoare.

Pe 18 aprilie, prinţul Harry şi-a schimbat în mod oficial reşedinţa principală. Potrivit unor documente depuse în Marea Britanie, noul domiciliu este în SUA.

Ducele și soția sa, Meghan, ducesă de Sussex, s-au mutat în Statele Unite în 2020. În anii care au trecut de atunci, Harry, în vârstă de 39 de ani, a făcut mai multe călătorii înapoi în Marea Britanie, în special pentru a participa la funeraliile reginei Elisabeta a II-a în 2022 și la încoronarea tatălui său anul trecut.

Citește și

Exit mobile version