• În România există 3.000 de creatori de conținut.
  • Tot mai mulți tineri își doresc să activeze în acest domeniu.
  • Publicul este din ce în ce mai exigent în ceea ce privește influencerii pe care îi urmărește.

Piața influencerilor din România se află într-o continuă creștere. Aceasta este cea mai profitabilă meserie a prezentului.

Țara noastră are aproximativ 3.000 de influenceri care se „luptă” într-o piață de 15 milioane de euro, valoare la care a ajuns anul trecut.

În cifre absolute, piaţa influencerilor a crescut foarte mult. Cu toate acestea, abia acum începe să se creeze o ordine. În România există, în prezent, circa 3.000 de creatori de conţinut. O bună parte sunt deschizătorii de drum ai acestei pieţe. Viitorul arată bine. Însă, fără muncă, fără calitate şi fără un conţinut conectat la realitate, piaţa se va cerne în avantajul celor care acum ţin cont de aceste criterii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Pe site-urile locale de recrutare, nu pot fi găsite joburi de „creator de conţinut” sau „influencer”. Însă, este, poate, cea mai dorită profesie a prezentului, în special de către tineri. Odată cu adopţia tot mai mare a reţelelor de socializare de către oameni, s-a conturat şi mai bine profesia de creator de conţinut. Piaţa locală începe să îşi creeze propriile nişe, unde fiecare creator îşi are locul. Publicul devine din ce în ce mai exigent cu privire la ceea ce urmăreşte.

În urmă cu câţiva ani, influencerii puteau face un conţinut despre lifestyle, combinat cu informaţii despre înfrumuseţare. Acum, acestea sunt divizate. Publicul îşi doreşte să găsească un anumit tip de informaţii atunci când urmăreşte un creator. Munca, un praf de carismă şi succesul ar putea fi garantate în cazul acestei profesii.

Care este secretul pentru a deveni un influencer de succes

Adriana Popescu este proprietara agenţiei de impresariat Lioness Media. Aceasta este de părere că, uneori, doar munca este suficientă. Cu toate acestea, în funcţie de segmentul ales, ar putea fi nevoie şi de carismă pentru a putea avea succes. „Nu există o reţetă a succesului. Te ajută să ai carismă, dar, combinată cu munca, poate duce către succes. Dacă ai doar carismă şi nu faci nimic cu ea, dacă nu respecţi un program de postat, nu o să ajungi nicăieri.

Dacă nu ai carismă, este în regulă. Depinde de zona în care vrei să activezi. Dacă alegi cea de entertainment, este clar că ai nevoie de o mică doză de carismă. Dacă alegi educaţia, nu este un indicator care să impacteze mult conţinutul”, spune Adriana Popescu. Ea a deschis, în urmă cu un an, agenţia de impresariat Lioness Media şi are un portofoliu format din 14 creatori de conţinut.

Odată cu adopţia tot mai mare a reţelelor de socializare de către oameni, s-a conturat şi mai bine profesia de creator de conţinut. Piaţa locală începe să îşi creeze propriile nişe, unde fiecare creator îşi are locul. Cu toate acestea, publicul devine din ce în ce mai exigent.