• „Tot ce pot spune este că îmi pare rău”, spune Ryan Adams într-o scrisoare deschisă, scrie BBC.
  • Cântărețul a fost acuzat de abuz emoţional şi sexual de şapte femei.
  • Femeile au declarat pentru The New York Times că Ryan Adams s-a oferit să le ajute în carieră, dar a cerut în schimb favoruri sexuale.

Cântărețul și compozitorul american Ryan Adams și-a cerut scuze într-o scrisoare deschisă, pentru „maltratarea” celor 7 femei care l-au acuzat de abuz emoțional și sexual.

„Nu există cuvinte care să exprime cât de rău mă simt privind modul în care am maltratat oamenii de-a lungul vieții și carierei mele”, a spus muzicianul în scrisoarea deschisă. „Tot ce pot spune este că îmi pare rău.”, adaugă el.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Anul trecut, Ryan Adams a fost acuzat de abuz emoţional şi sexual de şapte femei, potrivit unei anchete publicate de The New York Times. Acestea le-au povestit reporterilor că muzicianul s-a oferit să le ajute în carieră, dar a cerut în schimb favoruri sexuale şi în unele momente a fost agresiv verbal şi emoţional cu ele.

Una dintre victime, identificată ca „AVA”, le-a arătat reporterilor mii de conversații cu conținut sexual, pe care le avea cu starul, pe vremea când avea doar 15-16 ani.

În aceeași poveste este inclusă și fosta soție a lui Adams, actriţa şi cântăreaţa Mandy Moore. Ea a declarat de mai multe ori că acesta a abuzat-o emoţional în timpul căsniciei.

Inițial, artistul a scris pe Twitter că ziarul The New York Times a decăzut și a amenințat că îi va da în judecată, însă a șters imediat postarea, după care și-a cerut scuze.