alephnews Vezi versiunea web

Serialul „Harry Potter” a început oficial producția în Marea Britanie. Când îl vezi pe micile ecrane

Lupea Briana · 15 iul. 2025, 16:44

Serialul „Harry Potter” a început oficial producția în Marea Britanie. Când îl vezi pe micile ecrane

Serialul TV HBO „Harry Potter” a început oficial producția la Warner Bros. Studios Leavesden din Marea Britanie, la aproape 14 ani de la ziua în care „Harry Potter și Talismanele Morții: Part 2” a încheiat călătoria pe marele ecran, scrie Variety.

Serialul a dezvăluit, de asemenea, o primă imagine cu Dominic McLaughlin în rolul lui Harry Potter, zâmbind în costum cu ochelarii rotunzi și uniforma școlară caracteristică personajului. Lui McLaughlin i se alătură Arabella Stanton ca Hermione Granger și Alastair Stout ca Ron Weasley. Tânărul trio a fost selectat din peste 30.000 de actori care au dat audiții în cadrul unui casting organizat toamna trecută.

Noua distribuție anunțată luni îi include pe Rory Wilmot în rolul Neville Longbottom, Amos Kitson în rolul Dudley Dursley, Louise Brealey în rolul Madam Rolanda Hooch și Anton Lesser în rolul Garrick Ollivander. De asemenea, serialul va debuta în 2027 pe HBO și HBO Max.

Condusă de showrunner-ul Francesca Gardiner și de regizorul Mark Mylod din „Succession”, noua abordare HBO a îndrăgitei cărți devenită franciză cinematografică îl va urmări pe tânărul Potter în timp ce descoperă că este vrăjitor, își lasă familia în urmă și pornește să urmeze cursurile Școlii Hogwarts de vrăjitorie. El se împrietenește cu Ron Weasley și Hermione Granger și se luptă cu Lordul Voldemort.

John Lithgow („Conclave”, „The Crown”) îl va interpreta pe Albus Dumbledore, Janet McTeer («Tumbleweeds», „The White Queen”) este Minerva McGonagall, Paapa Essiedu („I May Destroy You”, „Gangs of London”) este Severus Snape și Nick Frost („Shaun of the Dead”, „Hot Fuzz”) este Rubeus Hagrid.

Fiecare dintre cele șapte cărți Harry Potter va constitui un sezon întreg. Filmările pentru sezonul 1 ar trebui să dureze până în primăvara anului 2026, urmând ca sezonul 2 să intre în producție după o pauză.