- Un studiu din Ungaria arată cum 5 câini pot reține nume de obiecte timp de 2 ani.
- Cinci câini rasa border collie au fost testați: au învățat numele mai multor jucării.
- Doi ani mai târziu, câinii au recunoscut până la 75% dintre jucării după nume.
- Câinii antrenați rețin în medie până la 165 de cuvinte.
- Unele rase de câini, border collie sau ciobănesc german, pot reține până la 1000 de cuvinte.
- Delifinii sunt capabili să recunoască vocile altor delfini și la 20 de ani după separare.
- Caii pot să asocieze un loc cu o întâmplare pozitivă sau negativă.
- Veverițele au memorie spațială: pot să-și amintească unde au îngropat mii de nuci.
Câinii iartă, dar nu uită. Te țin minte pentru jucăriile pe care le-ai luat și mai ales pe care nu le-ai luat. Asta demonstrează un grup de cercetătorii de la o universitate din Budapesta. Oamenii de știință au luat 5 câini, rasa border collie și i-au învățat denumirile mai multor jucării. După doi ani, i-au testat din nou: 4 din cei 5 câini și-au adus aminte numele a 75% dintre jucării.
Nu este primul studiu care arată memoria remarcabilă a câinilor. Un alt studiu arată că un câine, în medie, poate înțelege până la 165 de cuvinte. Iar rasele mai inteligente, border collie sau ciobănesc german, ajung chiar la 1.000 de cuvinte înțelese. Și pot chiar și să … vorbească.
Nu doar cel mai bun prieten al omului stă bine cu memoria. Delfinii sunt capabili să recunoască vocile altor delfini și la 20 de ani de la separare. Asta pentru că fiecare delfin are o voce personală, care funcționează la fel cu un nume sau o amprentă.
Și caii au cu ce se lăuda. Pot recunoaște fețele și vocile oamenilor. Mai mult, pot să asocieze un loc cu o întâmplare pozitivă sau negativă din trecut. Iar veverițele sunt capabile să-și amintească unde au îngropat mii de nuci. Lucru vital pentru a putea supraviețui pe timp de iarnă.