• A patra ediţie a festivalului va avea loc în perioada 8 – 11 iulie 2021
  • Organizatorii festivalului spun că ediţia din 2021 va fi unică şi va fi organizată în cele mai bune şi sigure condiţii, pe plaja din Constanţa
  • În acest an, pentru prima dată, fanii din întreaga lume au avut ocazia să aleagă data ediţiei festivalului de anul viitor

Organizatorii festivalului Neversea au anunţat, marţi, că a patra ediţie, cea din 2021, va avea loc între 8 şi 11 iulie. Conform organizatorilor, data a fost aleasă de fanii festivalului de pe plajă.

Fanii celui mai mare festival de pe plajă din România, Neversea, au ales. A patra ediţie a festivalului va avea loc în perioada 8 – 11 iulie 2021. În ultimii trei ani, Insula Visurilor şi-a aşteptat mereu călătorii care au îndrăznit să viseze şi să-şi dorească să ajungă acolo unde timpul stă în loc şi nu îşi pune amprenta asupra vieţii. În cele 4 zile petrecute pe plaja Neversea, nopţile se transformau în zile cu răsărituri lungi şi frumoase pentru sute de mii de fani ai celui mai mare festival de la Marea Neagră”, au transmis organizatorii.

În acest an, pentru prima dată, fanii din întreaga lume au avut ocazia să aleagă data ediţiei festivalului de anul viitor. Aceştia au putut vota pe neversea.com şi au ales, aşa că organizatorii au început pregătirile pentru cea de-a patra ediţie Neversea.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Organizatorii festivalului spun că ediţia din 2021 va fi unică şi va fi organizată în cele mai bune şi sigure condiţii, pe plaja din Constanţa.

Suntem încrezători că 2021 va fi anul în care vom dansa pe plaja Neversea din Constanţa. Chiar dacă în anul acesta nu ne-am văzut fizic cu zecile de mii de fani, 2020 a venit pentru comunitatea din Constanţa cu una dintre cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc, Neversea Beach. Zeci de mii de constănţeni, dar şi turişti s-au relaxat în vibe-uri de festival pe plaja din Constanţa în cele mai sigure condiţii. Suntem încrezători că vara anului 2021 ne va găsi într-o cu totul altă etapă, mult mai aproape de normalitatea pe care o aşteaptă întreaga lume. Suntem optimişti că în vara 2021 ne vom revedea pe plaja Neversea de unde se văd cele mai frumoase răsărituri”, a declarat Edy Chereji, director de comunicare Neversea.

Organizatorii festivalului Neversea au avut deja o primă întâlnire cu noua conducere a Primăriei Municipiului Constanţa.

„Suntem pregătiţi să sprijinim organizatorii cu tot ce e nevoie pentru organizarea celui mai mare festival de la malul mării. Avem nevoie de astfel de evenimente prin care Constanţa să devină centrul de atracţie, dar nu doar în plin sezon estival. De aceea, împreună cu organizatorii festivalului Neversea am stabilit să conturăm o strategie de promovare a oraşului, inclusiv pentru luna septembrie, pentru a prelungi sezonul estival şi pentru a arăta cât de frumoase sunt oraşul şi litoralul constănţean şi în marginile de sezon. Până atunci însă, în 2021 vom aştepta turiştii în luna iulie, când sperăm să ne putem bucura de fiecare răsărit de soare şi de atracţiile pe care ni le oferă oraşul şi plajele din Constanţa”, a declarat Vergil Chiţac, primarul Constanţei.

Peste 90% dintre posesorii de abonamente şi bilete pentru ediţia din 2020 şi-au transformat biletele şi abonamentele în varianta ANYTIME Pass, care le asigură accesul, la alegere, la una dintre următoarele 3 ediţii Neversea. Cei care nu au achiziţionat încă bilete şi abonamente sunt aşteptaţi să se înregistreze începând de marţi pe neversea.com pentru a afla primii ultimele noutăţi despre ediţia cu numărul IV, inclusiv momentul când va fi pusă în vânzare o nouă serie de bilete şi abonamente şi vor fi anunţaţi primii artişti.

Urmăriți Aleph News pe FacebookTwitterYoutube și Instagram!