Tânără aproape goală, folosită pe post de masă la o petrecere. Cum își explică reprezentanții restaurantului momentul controversat

Multe vedete din România au participat la un eveniment comentat intens azi pe Facebook, din cauza modului în care a fost servită mâncarea.

Ana Măiță, de la Asociația Mame pentru Mame, a postat aceste imagini pe contul ei de Facebook, în care se vede cum o tânără aproape goală e folosită pe post de masă pentru sushi.

Totul pentru inaugurarea unui salon de cosmetică. Ana Măiță amintește că această practică e specifică bordelurilor japoneze și e interzisă inclusiv în unele țări din Asia.

Niciunul dintre invitați nu ar fi luat mâncare direct de pe corpul tinerei. Reprezentanții salonului de cosmetică nu au oferit încă un răspuns.

Exit mobile version