• Taylor Swift a anunțat un nou turneu pe stadioane în Statele Unite începând cu 2023.
  • Turneul „The Eras Tour”, care va cuprinde 27 de date, va începe pe 18 martie în Glendale, Arizona.
  • Turneul se va încheia cu două nopți în Los Angeles, pe 4 și 5 august.

Taylor Swift a anunţat lansarea unui turneu, pentru prima dată după cinci ani, mai multe concerte pe stadioane din Statele Unite fiind confirmate pentru 2023, iar spectacolele internaţionale urmând să fie dezvăluite ulterior, scrie Reuters.

FOTO – Captură de ecran Facebook

Cantautoarea americană în vârstă de 32 de ani şi-a lansat al zecelea albumul de studio, Midnights” , la 21 octombrie, iar marţi a devenit primul artist din lume care ocupă primele 10 poziţii în Billboard Hot 100 în istoria de 64 de ani a acestui top american.

Turneul ei din 2023 va promova noul album, dar va constitui şi o retrospectivă a prolificei sale cariere.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Într-un mesaj postat pe Instagram, Swift a declarat că turneul său, intitulat The Eras Tour” – va fi o călătorie prin erele muzicale ale carierei mele (trecut şi prezent!)” .

Ultimul turneu a avut loc în 2018

Datele concertelor din SUA se întind din martie până în august 2023, iar spectacolele se vor desfăşura pe stadioane din marile oraşe – sau din apropierea acestora -, precum Boston, New York, Los Angeles şi Chicago.

Abia aştept să vă văd feţele superbe acolo. A trecut mult timp” , a scris Swift.

Ultimul său turneu care a inclus concerte pe stadioane a avut loc în 2018, pentru promovarea albumului „Reputation” .

Între timp, artista a lansat noi albume de studio, Lover”, Folklore” şi Evermore” , şi a reînregistrat discurile Red” şi Fearless” . Artista nu a susţinut concerte pe perioada pandemiei de COVID-19.

Folklore” a fost desemnat albumul anului la Premiile Grammy din 2021.

Printre artiştii din deschidere din cadrul turneului The Eras Tour” se vor număra Paramore, Beabadoobee, Phoebe Bridgers, Girl in Red, MUNA, Haim, Gracie Abrams, Gayle şi Owenn.