alephnews Vezi versiunea web

The Rolling Stones anunță lansarea unui nou album muzical

Diana Zlătescu · 6 mai 2026, 09:16

The Rolling Stones anunță lansarea unui nou album muzical

The Rolling Stones a anunțat lansarea unui nou album de studio, intitulat „Foreign Tongues”, programat să apară pe 10 iulie, alături de un prim single, „In The Stars”.

Pentru a marca momentul, membrii trupei — Mick Jagger, Keith Richards și Ronnie Wood, vor participa la un eveniment special de lansare organizat în Brooklyn.

Noul material discografic vine după albumul „Hackney Diamonds” (2023), primul lor disc cu piese originale după o pauză de 18 ani de la „A Bigger Bang” (2005). Totodată, acel album a fost primul lansat după moartea bateristului Charlie Watts, în 2021, acesta apărând postum pe două dintre piese.

„Foreign Tongues” va include o apariție specială a lui Watts, înregistrată în cadrul uneia dintre ultimele sale sesiuni de studio, dar și colaborări cu artiști consacrați precum Steve Winwood, Paul McCartney, Robert Smith și Chad Smith.