- Tinerii nu mai merg în club pentru distracție, ci pentru statut social.
- Tinerii vor să cheltuiască mai puțin pe cluburi și preferă locurile intime.
- Pandemia a închis o treime din cluburile de noapte din Regatul Unit Cluburile devin locuri unde oamenii își afișează statutul social.
- Bărbații cheltuie mult în cluburi ca să impresioneze femeile.
- „Cultura clubului așa cum o știm noi a murit, dar a ieșit altceva nou la suprafață și anume, DJ-ii” spune Ana Rus, jurnalist Alep News.
Cei care încă merg în cluburi o fac pentru a-și consolida statutul social, dar o nouă tendință ia avânt: petrecerile intime, organizate acasă sau în locații mai restrânse, devin opțiunea preferată a tinerilor. Aceștia își cheltuie banii cu mai multă atenție, iar distracția se reinventează într-un cadru mai personal și mai accesibil.
Cluburile sunt mai mult o scenă socială decât locuri distracție
Cluburile au fost cândva, locuri unde motivul pentru care mergeai era simplu: distracție, dans și interacțiune. Accentul era pus pe muzică și pe atmosferă.În prezent, cluburile s-au transformat într-o scenă socială, unde băuturile scumpe și accesul la secțiunile VIP au devenit elemente de bază, iar presiunea de a „impresiona” e la ordinea zilei. Femeile își ocupă acum timpul în cluburi cu selfie-uri și postări online, iar bărbații cheltuie adesea doar pentru a atrage atenția.
A fost pandemia lovitura finală pentru cluburile de noapte?
În Marea Britanie, de exemplu, pandemia a dus la închiderea definitivă a o treime dintre cluburile de noapte. Cluburile au acumulat datorii mari, iar mulți patroni le-au vândut sau transformat în locuințe de lux.
Tinerii aleg locurile mai intime pentru socializare
Pentru cei care își doresc să petreacă, dar nu sunt dispuși să plătească prețurile ridicate ale cluburilor, varianta de a petrece acasă sau în locații mai restrânse a devenit o alegere preferată. Asta oferă o alternativă accesibilă și mai relaxată, fără presiunea de a cheltui și de a impresiona. În același timp, aceste spații mai intime oferă control asupra atmosferei și a listei de invitați. Tinerii au descoperit bucuria de a se întâlni cu prietenii în spații unde nu trebuie să „strige” pentru a fi auziți, iar muzica nu este un factor de stres.
Evoluția culturii de club: de la dans la social media
Un alt factor major în schimbarea obiceiurilor de „party” este influența rețelelor sociale. Dacă în trecut scopurile principale al cluburilor erau dansul și interacțiunea, acum mulți dintre cei care merg în cluburi sunt mai preocupați să-și afișeze statutul în mediul online. Pe Instagram și TikTok, secțiunile VIP și băuturile de lux sunt vedetele, iar rețelele de socializare devin un loc virtual unde oamenii își construiesc imaginea.
Cluburile tradiționale dispar încet, însă cultura de club evoluează pentru a ține pasul cu noua realitate. Pe scurt, petrecerile nu au dispărut, ci au migrat în locuri mai restrânse și mai accesibile. Tinerii își aleg cu grijă locațiile, iar distracția devine mai puțin despre etalarea statutului și mai mult despre experiențe personale.