• Peste 20 de mii de spectatori au luat parte la a doua seară Summer Well.
  • Timpul petrecut acasă a fost ceva „sănătos”, susțin membrii trupei Balthazar.

Sold out. Este descrierea perfectă pentru cea de adoua seară a festivalului de muzică Summer Well. Peste 20.000 de spectatori s-au bucurat de muzica artiștilor preferați, printre care se numără și cei de la Balthazar.

„Este prima dată când cântăm pentru un public atât de numeros. Suntem foarte curioși să vedem cum vor reacționa la noile melodii”, a spus Marteen Devoldere, vocalist Balthazar.

Emoțiile celor de la Balthazar au fost mari. Abia au revenit dintr-o „vacanță prelungită” impusă de pandemie.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

„Am lansat un nou album. Asta ne-a ținut ocupați. Am terminat albumul, apoi a trebuit să așteptăm, până când, în sfârșit am putut ajunge aici. De altfel, ăsta este unul dintre primele noastre mari show-uri., așa că avem emoții”, a spus Jinte Deprez, vocalist și chitarist Balthazar.