Trupa belgiană Balthazar a cântat piese de pe albumul „Sand” în a doua seară a festivalului Summer Well. Peste 20 de mii de spectatori s-au bucurat de show

Trupa Balthazar la Summer Well.

Sold out. Este descrierea perfectă pentru cea de adoua seară a festivalului de muzică Summer Well. Peste 20.000 de spectatori s-au bucurat de muzica artiștilor preferați, printre care se numără și cei de la Balthazar.

„Este prima dată când cântăm pentru un public atât de numeros. Suntem foarte curioși să vedem cum vor reacționa la noile melodii”, a spus Marteen Devoldere, vocalist Balthazar.

Emoțiile celor de la Balthazar au fost mari. Abia au revenit dintr-o „vacanță prelungită” impusă de pandemie.

„Am lansat un nou album. Asta ne-a ținut ocupați. Am terminat albumul, apoi a trebuit să așteptăm, până când, în sfârșit am putut ajunge aici. De altfel, ăsta este unul dintre primele noastre mari show-uri., așa că avem emoții”, a spus Jinte Deprez, vocalist și chitarist Balthazar.

Exit mobile version