UNTOLD a dat startul. Azi începe cel mai mare festival din Europa

Festival UNTOLD.

La Cluj-Napoca debutează joi cel mai amplu festival din Europa, UNTOLD, în cadrul căruia, timp de 4 zile, vor fi prezenți cei mai tari DJ, artiști și trupe românești și străine din lume.

Producţia celei de-a şasea ediţii a festivalului va fi una cu adevărat impresionantă, din toate punctele de vedere, de la decoruri, la poveste, personaje, dansatori, artişti şi fani din întreaga lume, anunţă organizatorii.

Cele 7 scene ale evenimentului vor dezvălui tărâmul magic UNTOLD şi conceptele sale unice.

Scena principală are peste 800 de mp de ecran led, care are 28 de metri înălţime, peste 90 de metri la bază şi o deschidere de 18 metri. Doar decorul pentru mainstage, care are peste 2.000 mp, a fost adus de 18 camioane în Cluj-Napoca. Pe aceeaşi scenă vor fi încorporate elemente 3D care pun în lumină conceptul creativ UNTOLD 2021, Luna – The Rising şi personajelor sale mitice.

Pe scena principală vor urca David Guetta, Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, DJ Snake, Fedde le Grand, Ofenbach, Quintino, Parov Stelar, The Script, Tyga şi mulţi alţii.

Producţia este spectaculoasă şi în cazul scenelor secundare. Potrivit organizatorilor, scena Galaxy va avea forma unei elipse cu o lăţime de 27 de metri şi o înălţime de 11 metri. Aici va fi creat un univers care, cu puterea muzicii, îi va purta pe spectatori într-o călătorie unică, plină de energie, ghidul fiind de fiecare dată altul: Charlotte de Witte, Paul Kalkbrenner, Nina Kraviz, Amelie Lens, Claptone sau Tale Of Us.

Scena Alchemy va avea 26 de metri lăţime şi 20 de metri înălţime. Lumea mistică a alchimiştilor este reprezentată de Netsky, Chase & Status, Rudimental, Wilkinson, Dub FX & Woodnote dar şi cei mai cunoscuţi artişti români din rap, trap, hip-hop, grime, dubstep sau drum&bass.

UNTOLD 2021 se desfăşoară în perioada 9 şi 12 septembrie.

Exit mobile version