• Preşedintele Joe Biden a căzut de pe bicicletă, în apropiere de casa sa de pe plajă din Delaware, dar a declarat că nu a fost rănit.
  • Biden, în vârstă de 79 de ani şi prima doamnă Jill Biden încheiau o plimbare de dimineaţă, când preşedintele a decis să pedaleze până la o mulţime de binevoitori care se aflau pe pista de biciclete.
  • Preşedintele s-a adunat rapid şi a stat câteva minute de vorbă cu oamenii care s-au strâns să îl vadă pedalând.

Preşedintele Joe Biden a căzut de pe bicicletă la sfârşitul unei plimbări sâmbătă în Parcul de stat Cape Henlopen, în apropiere de casa sa de pe plajă din Delaware, dar a declarat că nu a fost rănit.

„Sunt bine”, a declarat el reporterilor după ce agenţii Serviciului Secret al SUA l-au ajutat rapid să se ridice.

„Mi-am prins piciorul” a mai spus acesta, relatează AP.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Biden, în vârstă de 79 de ani şi prima doamnă Jill Biden încheiau o plimbare de dimineaţă, când preşedintele a decis să pedaleze până la o mulţime de binevoitori care se aflau pe pista de biciclete.

Biden, care purta o cască de protecţie, s-a dezechilibrat atunci când a încercat să coboare, căzând pe partea dreaptă şi rostogolindu-se pe spate înainte de a fi ajutat să se ridice.

Preşedintele s-a adunat rapid şi a stat câteva minute de vorbă cu oamenii care s-au strâns să îl vadă pedalând.

Soţii Biden îşi petrec un weekend prelungit la casa lor din Rehoboth Beach. Ei au marcat vineri cea de-a 45-a aniversare a căsătoriei lor.

Autor: Iulian Moșneagu