• România a intrat în competiţie pe poziţia 13
  • Conform regulamentului Eurovision, românii de acasă nu au avut dreptul să voteze pentru reprezentanta ţării noastre
  • Roxen, cu melodia “Amnesia”, s-a oprit în semifinale

Prima semifinală Eurovision 2021, cea în care a participat şi reprezentanta României, a avut loc în marţi seară.

România a intrat în competiţie pe poziţia 13, alături de Australia, Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Irlanda, Israel, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Norvegia, Rusia, Slovenia, Suedia şi Ucraina.

Fanii din cele 16 ţări repartizate în a doua semifinală şi cei din Regatul Ţărilor de Jos, Germania şi Italia au decis, alături de juriile de specialitate, cine va merge în marea finală. Fanii (cu excepția celor care locuiesc în România) au putut vota piesa interpretată de Roxen – „Amnesia” de până la 20 de ori de pe acelaşi număr de telefon sau prin aplicaţia de pe site-ul oficial al concursului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Conform regulamentului Eurovision, românii de acasă nu au avut dreptul să voteze pentru reprezentanta ţării noastre, deci votul românilor din străinătate este cel care a putut înclina balanţa calificării României în marea finală.

Roxen, cu melodia “Amnesia”, s-a oprit în semifinale.