- Zelenski este așteptat să susțină un discurs la gala premiilor Oscar.
- Actorul și regizorul, Sean Penn, a fost în Ucraina să filmeze un documentar și a spus că distruge trofeele dacă Zelenski nu vorbește la gală.
- Compozitorul Hans Zimmer a întrerupt un concert pentru a vorbi despre Ucraina.
Președintele Ucrainei a devenit actorul favorit al premiilor Oscar. Actorul și regizorul, Sean Penn, a avertizat că, dacă Academia de Film nu îi va permite lui Volodimir Zelenski să vorbească prin videoconferință la gala din această noapte, o să își distrugă trofeele în public. Acesta susține chiar boicotarea ceremoniei.
În luna februarie, Sean Penn a mers în Ucraina pentru a filma un documentar despre invazia Rusiei.
Zelenski își negociază intervenția, după ce Amy Schumer, una dintre cele trei prezentatoare a ediției nouăzeci și patru a Oscarurilor, a propus ca președintele ucrainean să vorbească, iar organizatorii evenimentului au refuzat ideea.
Compozitorul de renume mondial, Hans Zimmer, a oprit un concert, la Londra, pentru a vorbi despre Ucraina și a arăta un clip în care un artist cânta la pian pe străzile orașului Liov.
„Bună Alex. Sunt Hans Zimmer și sunt pur și simplu uimit de interpretarea ta în timp de criză. Sunt uimit de felul în care cânți și cum ridici moralul poporului ucrainean. Noi suntem de partea voastră. Vom juca Time pentru voi în seara aceasta. Vom juca mereu Time pentru voi. Vom fi mereu acolo pentru voi. Mulțumesc”.
Gala premiilor Oscar are loc în această noapte, începând cu ora 3:00 a României, iar printre nominalizați se numără: „The Power of the Dog”, „Dune”, „Belfast” și „Wide Side Story”.
Însă, nu este ușor să fii câștigător de Oscar. Potrivit unei analize realizate de o clinică din Elveția care tratează unele vedete, actorii de Oscar au șanse de șapte ori mai mari să sufere de probleme de sănătate mintală.
Patruzeci și unu din șaizeci care au câștigat cel mai bun actor/ actriță, în ultimii treizeci de ani, au probleme de sănătate mintală. Un psihoterapeut a spus că faima este, adesea, asociată cu „frica, durerea și singurătatea”.