• Au fost decernate premiile „Zmeura de Aur” 2021.
  • Printre nefericiții căștigători se regăsește și Rudy Giuliani.
  • Fostul primar al New York-ului a fost desemnat „cel mai prost actor în rol secundar” pentru scurta sa apariţie în continuarea documentarului parodic „Borat”.

Rudy Giuliani, fostul primar al New York-ului și ex-avocatul lui Donald Trump, a apărut involuntar în comedia „Borat Subsequent Moviefilm”, realizată de Sacha Baron Cohen, după ce a fost filmat cu o cameră ascunsă. Astfel, Giuliani a fost desemnat sâmbătă protagonistul uneia dintre cele mai slabe interpretări ale anului în cadrul premiilor „Zmeura de Aur”, distincţii amuzante ce recompensează cele mai slabe filme şi sunt acordate cu o zi înainte de gala de decernare a premiilor Oscar, informează Reuters.

Fostul edil a fost desemnat „cel mai prost actor în rol secundar”, pentru scurta sa apariție în filmul lui Cohen. Giuliani a fost filmat pe ascuns în timp ce se afla într-o cameră de hotel în compania unei actriţe care i-a spus că este jurnalistă.

„Absolute Proof”, un film realizat de directorul executiv al companiei MyPillow, Mike Lindell, a fost votat „cel mai prost film” al anului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Music”, o peliculă regizată de cântăreaţa Sia, despre o tânără care suferă de autism, a fost producţia care a câştigat cele mai multe trofee Zmeura de Aur – trei -, printre care şi cel pentru „cea mai proastă actriţă”, acordat lui Kate Hudson.

Câştigătorii Razzie Awards au fost desemnaţi în urma votului celor 1.097 de membri ai Golden Raspberry Award Foundation. care provin din peste 20 de ţări. Votanţii trebuie să se înregistreze online şi să plătească o taxă de 40 de dolari.