Unde duce criza climatică? Experții anticipează că numai indundațiile vor duce la decesul a 8 milioane de oameni

Schimbările climatice ar putea provoca până la 14,5 milioane de decese până în 2050, arată un raport dezbătut în cadrul forumului economic de la Davos. Printre factorii de risc se numără secetele, valurile de căldură, incendiile de pădure. Totuși, nimic nu este mai amenințător decât inundațiile, spun specialiștii. Estimările indică faptul că numai acestea pot duce la decesul a peste 8 milioane de oameni. Cât de gravă
este situația?

Raportul arată și că 1,6 milioane de oameni vor muri din cauza valurilor de căldură.

Să ne îngrijoram?

,,Sunt date care prezintă o posibilitate și o probabilitate. Nu ai cum să știi din timp. Marea majoritate a populației umane trăiește pe malul apelor, 60% din populație. Din acest motiv, este vulnerabilă. Cu aceste schimbări climatice și cu modificările bruște ale climei, se pot genera inundații destul de serioase care să genereze pierderi de vieți omenesti. Incendiile au și ele rolul lor, mai ales că există tot mai multe interese pentru ca anumite zone să devină urbanizabile și să genereze tentații de a se pune astfel de incendii”, a explicat la Aleph News, Adrian Bîlbă, cercetător științific.

Soluții?

,,Din 2015, au fost foarte multe întâlniri care au avut ca scop obținerea unor reglementări europene și nu numai, în privința acestei tendințe. Un prim aspect este că Europa, chiar dacă se conformează, este mică. Țările mari poluante sunt mai puțin interesate de aceste aspecte, deoarece economia lor este dependentă de astfel de activități. Extracțiile din Alaska, marea industrializare a Chinei, etc. Interesul pentru traseul de Nord, care este atât traseul estic, cât și vestic, Oceanul Arctic este din ce în ce mai disponibil și deasupra Canadei și deasupra Rusiei. Asta înseamnă noi trasee comerciale convenabile pentru nordul pământului”.

Citește și

Exit mobile version