1.300 civili uciși în atacuri aeriene de Statele Unite. Documentele criptate ale Pentagonului

• Jurnaliștii de la Times au obținut 1.300 rapoarte ale Pentagonului, însumând 5.400 pagini, după o bătălie în instanță care a început în 2017
• Rapoartele arată că aproape 2.000 de civili au fost uciși în atacuri aeriene americane în 10 ani
• Rapoartele prezentate pe larg de Times sunt legate de atacurile aeriene cu drone din Siria și Irak între 2014 și 2018
• O investigație complementară pe subiect a fost făcută și de jurnaliștii de la New York Times

Jurnaliștii de la New York Times au obținut 1.300 rapoarte ale Pentagonului, însumând 5.400 pagini, după o bătălie în instanță care a început în 2017. Rapoartele arată că aproape 2.000 de civili au fost uciși în atacuri aeriene americane în 10 ani.

Noiembrie 2015. Irak. Un bărbat trage după el un obiect foarte greu, în apropiere de o clădire în care stau mai mulți luptători ISIS. Imaginea lui e surprinsă de americani și analizată preț de câteva minute în Statele Unite. Analiza se încheie cu o decizie: un atac aerian împotriva acestui potențial pericol este absolut necesar. Ținta e anihilată. Victoria împotriva teroriștilor e comunicată public. Așa se află că, de fapt, obiectul foarte greu, pericolul iminent era, de fapt, un copil. Imaginile din aer asta surprinseseră: un tată care-și ținea copilul de mână, dar interpretarea lor a fost absolut dezastruasă.

 O dronă militară înseamnă precizie, atacuri cu mai puține victime și mai puține pierderi pentru cel care dă atacul. E o imagine pe care am construit-o în mentalul colectiv din pricina filmelor amsericane, dar și a discursurilor oficiale. Pe finalul mandatului său, Barack Obama spunea că „atacurile de la distanță, cu drone, reprezintă cel mai precis tip de atac aerian din istorie, care ține la un nivel extrem de scăzut numărul victimelor colaterale.”, suportul public pentru astfel de acțiuni militare, documentat de sondajele de opinie, a crescut considerabil, iar numărul lor pur și simplu a explodat. În 5 ani au fost date peste 50 de mii de astfel de atacuri aeriene în Siria, Irak și Afganistan. Numai că ele s-au dovedit a fi mai puțin precise decât în discursurile oficiale, iar numărul civililor uciși din eroare deloc de neglijat.

Atacurile aeriene imprecise ar fi fost cauzate de informații eronate

Jurnaliștii de la Times au cerut, din 2017, rapoartele Pentagonului care descriau aceste atacuri și le-au obținut abia acum după o aprigă bătălie în instanță. Rapoartele au ajuns și în posesia jurnaliștilor de la New York Times care relatează că în 10 ani au murit peste 1.300 de civili nevinovați în Siria, Irak și Afghanistan ca urmare a unor atacuri aeriene imprecise, în cele mai multe cazuri pentru că au avut la bază fie informații eronate fie că datele strânse din teren au fost interpretate foarte departe de adevăr.

 Victimele colaterale sunt imposibil de evitat într-un conflict militar. E afirmația precisă, asumată, a oricărui expert militar. E narativul pe care-l folosește acum, după ce rapoartele sale au ajuns în public, și Pentagonul. „Chiar și cu cea mai bună tehnologie din lume, erori se întâmplă fie pentru că avem informații incomplete, fie că informațiile pe care le primim sunt interpretate greșit. Și încercăm să învățăm din greșeli. Lucrăm să evităm astfel de pierderi. Investigăm fiecare astfel de caz și regretăm orice viață pierdută a unei ființe inocente.” le-a declarant Căpitanul Bill Urban, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Armate Reunite ale SUA celor de la Times. Doar că, datele din rapoartele Pentagonului, cum punctează intens presa americană în ultimele zile, arată foarte clar că numărul civililor uciși din greșeală e mai mare cu câteva sute decât a anunțat în trecut Armata americană, puține incidente au fost investigate cu adevărat, deși sunt peste 1.300 de victime, doar câteva zeci de familii au primit scuzele oficiale și puține dintre aceste incidente au fost urmate de un set de concluzii sau măsuri care să poată fi trecut la capitolul lecții învățate sau erori ce nu mai au cum să se repete. Mai mult, deși în repetate rânduri oficialii Pentagonului au vorbit despre transparență, documentele arată cât de opacă este, în realitate, instituția. Și cât de supraevaluată poate fi tehnologia de vârf în aceste situații.

 Afganistan, august 2020. Pentagonul anunță un atac aerian de succes, care a distrus cu o dronă un vehicul plin de explozibili. Investigația Times arată că, în realitate, în urma atacului au murit 10 membri ai aceleeași familii. Civili, nevinovați. Siria, 2019. Un alt atac aerian american împotriva luptătorilor ISIS, ținut secret de Pentagon. Rezultatul atacului, potrivit documentelor oficiale: 12 civili morți.

Fenomenul psihologic numit „confirmation bias”, a stat la baza explicațiilor pentru erori

Jurnaliștii americani nu s-au mulțumit să prezinte, sec, rapoartele Pentagonului pe care le-au obținut în instanță. Au făcut ceea ce armata americană admite că nu a făcut niciodată: a pus date cap la cap, a intervievat zeci de responsabili militari, s-a întors la fața locului și a corelat date din rapoarte cu informații strânse pe teren, a căutat pattern-uri de acțiune, posibile explicații pentru erori. Concluziile? O listă mai lungă, din care îți prezint doar câteva.

În primul rând, identificarea unui fenomen psihologic comun – „confirmation bias” (confirmarea preconcepțiilor tale) – care face ca cel care operează cu date și ia decizii în baza lor să adune și să interpreteze informațiile astfel încât să-i confirme ceea ce crede deja. Spre exemplu, considerarea în mod repetat a bărbaților pe motociclete ca find atacatori iminenți, deși datele arată că în cele mai multe situații, post atac s-a dovedit că bărbații pe motocicletă erau doar bărbați pe motocicletă.

O altă eroare des întâlnită e bazată pe eludarea factorului cultural. Mai multe ținte atacate aerian, în care s-a considerat că nu există civili, erau de fapt case în care locuiau și familii de civili, dar care la ora respectivă dormeau pentru că era Ramadan și așteptau apusul soarelui ca să poată bea apă și să mănânce. O altă concluzie arată situații repetitive în care cantitatea și calitatea datelor strânse înainte de atac nu era cea potrivită luării unei decizii: imagini de proastă calitate, date incomplete, iar discuțiile militarilor din chat-urile lor arată că aceștia văd de cele mai multe ori acțiunea ca un simplu joc video. Sau, tot în mod repetat, a fost folosită tehnică mai puțin precisă pentru ca armamentul de mai mare precizie să poată fi folosit într-un atac ulterior, care a necesitat o pregătire prealabilă intensă.

De ce au fost respinse rapoartele despre victimele colaterale

Ceea ce reiese în mod cât se poate de evident din cele 5.400 de pagini de rapoarte ale Pentagonului este acceptarea extrem de ușor a victimelor colaterale. De ce ușor? În logica militară, o lovitură, oricât ar fi de devastatoare în rândul civililor, este acceptată ca fiind în perfectă regulă atâta vreme cât a fost stabilită și aprobată în mod corespunzător: după cântărirea beneficiilor militare în raport cu riscurile și lanțul de comandă. În mod normal, cine decide o lovitură militară îi examinează și consecințele. Jurnaliștii americani care au studiat în detaliu rapoartele de la Pentagon arată că în multe situații, examinările s-au bazat pe date incorecte sau insuficiente. Deși vorbim, în total, de aproape 2 mii de victime în rândul civililor, oficialii militari au stat de vorbă doar în două cazuri cu supraviețuitori sau martori ai atacurilor. În cele mai multe cazuri, rapoartele despre victimele colaterale au fost respinse pentru că pe înregistrările video nu apăreau corpuri printre dărâmături, deși imaginile erau insuficiente pentru a trage concluzii relevante: puține sau de calitate proastă.

Dincolo de onestitatea Pentagonului pe care o pun zdravăn la îndoială dezvăluirile din presa americană, din documente se ridică o altă întrebare: cât de bine au fost testate aceste tehnologii care ne-au fost prezentate ca fiind cea mai sigură variantă de a elimina teroriști? Arsenalul high-tech s-a dovedit crucial pentru succesul războiului din Golf din 1991, pentru campania NATO din 1999 din Balcani și, recent, în Yemen și Somalia. Până la războailele din Orientul Mijlociu, dronele MQ-9 Reaper, dotate cu rachete Hellfire ghidate laser, ajunseseră deja armament… obișnuit.

 Dar, oricât de sofisticată ar fi o tehnologie, operatorul ei este tot un om. Care ia decizii, care o operează și care poate fi supus erorii. Dezvăluirile din presa americană poate nu mai surprind dacă îți aduci aminte cum a fost justificată invazia din Irak, dar fiecare punct pierdut la încredere de o instituție de forță se traduce, în timp, în comportament social de tip anarhist. Să ne uităm puțin la campaniile de vaccinare gestionate, chiar dacă și doar parțial, de instituții de forță în țări în care războiul e subiect doar de romane și de filme cu succes la public?