• Statele Unite comemorează 22 de ani de la cele mai sângeroase atentate din istoria sa.
  • În dimineața acelei zile, 19 teroriști Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri.
  • Atentatele care au schimbat lumea s-au soldat cu aproape 3.000 de morți.

11 septembrie 2001. Ziua care a schimbat lumea. Atacurile din Statele Unite au fost un BREAKING NEWS planetar care a șocat fiecare adult în viață. Ai auzit atunci prima dată cuvântul terorism. Și te-ai uitat cum americanii au intrat într-un război care a înghițit patru președinți și două mii de miliarde de dolari.

Era o lume în care amenințarea teroristă era pe locul 16 în lista de priorități a americanilor. O oră și 42 de minute mai târziu a trecut pe primul loc. Și a rămas acolo 22 de ani.

Și, în timp ce America și aliații ei s-au concentrat pe Afganistan, alte țări și-au văzut de interesele lor. Între timp, China a devenit a doua putere militară și economică a lumii. Iar Rusia a invadat Ucraina, marcând o escaladare abruptă a războiului ruso-ucrainean, care începuse în 2014. Invazia a provocat cea mai mare criza a refugiaților, de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Citește și: