• Armata israeliană a distrus parţial, prin raiduri aeriene, în cursul nopţii, reţeaua de tuneluri din Fâşia Gaza.
  • Este vorba despre un sistem strategic utilizat de militanţii islamişti care lansează atacuri cu rachete, iar operaţiunile de ghidare a bombardamentelor au necesitat susţinere de la sol.

Aproximativ 160 de avioane multirol au bombardat numeroase tuneluri construite de mişcarea islamistă Hamas în nordul teritoriului palestinian Fâşia Gaza.

Operaţiunea aeriană a durat 40 de minute, timp în care au fost lansate 450 de rachete spre 150 de poziţii din Fâşia Gaza, în special în oraşul Gaza şi în zona Beit Lahiya.

Serviciile israeliene încearcă să evalueze daunele provocate asupra infrastructurii subterane, „o capabilitate strategică” a organizaţiei fundamentaliste Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%

În paralel cu raidurile aeriene, tancuri israeliene, tunuri de artilerie şi membri ai unităţilor de infanterie au participat la operaţiune, a confirmat armata israeliană.

Hidai Zilberman, un purtător de cuvânt al armatei israeliene, susţine că militarii au rămas în zona frontierei cu Fâşia Gaza, fără a avansa pe teritoriul palestinian. În cursul nopţii, un alt purtător de cuvânt militar declarase că militari israelieni au pătruns în Fâşia Gaza, fără a preciza numărul acestora ori durata operaţiunii terestre. Militarii israelieni ar fi pătruns în Fâşia Gaza pentru misiuni punctuale, în cadrul operaţiunilor antiteroriste, în eforturile de a opri atacurile cu rachetă spre teritoriul israelian.

Vineri dimineață, armata israeliană a transmis că operațiunile continuă prin raiduri aeriene și operațiuni la sol

Vineri dimineaţă, armata israeliană a transmis că operaţiunile continuă prin raiduri aeriene şi operaţiuni la sol, subliniind că unităţi terestre lansează bombardamente din zona frontierei, fără a fi însă pe teritoriul palestinian.

Totuşi, pentru a fi eficiente în localizarea şi distrugerea ţintelor, avioanele multirol au avut nevoie de asistenţă de la sol.

Bilanţul victimelor în Fâşia Gaza a ajuns la 119 morţi şi 621 de răniţi, deşi un oficial israelian a sugerat, sub protecţia anonimatului, că au fost eliminaţi sute de islamişti. Armata israeliană susţine că cele mai multe victime din Fâşia Gaza sunt militanţi terorişti care lansau atacuri spre Israel.

Un oficial israelian a declarat, vineri dimineaţă, că sute de militanţi islamişti au fost ucişi în Fâşia Gaza, sugerând că există operaţiuni care încă nu sunt publice. „Ieri, am efectuat cel puţin 20 de asasinate punctuale care au vizat lideri islamişti operaţionali. Hamas are sute de morţi. Am distrus cele mai multe dintre sistemele de producţie a rachetelor, am paralizat reţelele de tuneluri, care sunt un instrument strategic, şi există multe alte realizări israeliene pe care ei încă nu le înţeleg”, a declarat un oficial israelian, sub protecţia anonimatului, pentru postul Channel 12.

Premierul în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu, a declarat, în cursul nopţii de joi spre vineri, că organizaţia islamistă Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, „va plăti un preţ greu”. „Vom continua să facem ceea ce facem cu intensitate mare. Nu suntem spre final, operaţiunea va continua cât va fi necesar”, a afirmat Benjamin Netanyahu.

În cursul nopţii, organizaţiile fundamentaliste Hamas şi Jihadul Islamic au lansat aproximativ 200 de rachete spre Israel, dintre care circa 30 au căzut în zona frontierei. În total, în ultimele patru zile, din Fâşia Gaza au fost lansate peste 2.000 de rachete spre teritoriul israelian. O dronă lansată din Fâşia Gaza de mişcarea Hamas a fost doborâtă de armata israeliană, vineri dimineaţă.

O femeie în vârstă de 60 de ani a fost rănită grav, în cursul nopţii, după ce o rachetă a căzut pe o casă din oraşul israelian Ashkelon. În Israel, bilanţul atacurilor, actualizat vineri dimineaţă, este de cel puţin nouă morţi şi peste 160 de răniți.