- Certificatele COVID eliberate în aceste 18 ţări (şi teritorii) sunt acceptate în UE în aceleaşi condiţii ca şi certificatul digital al UE privind COVID.
- În mod similar, certificatul digital al UE privind COVID este acceptat de aceste 18 ţări.
Până în prezent, 18 ţări şi teritorii din afara Uniunii Europene au aderat la sistemul de certificate digitale ale UE privind COVID-19, între care Turcia, Maroc sau Elveţia.
Potrivit RoVaccinare, au aderat la sistemul de certificate digitale ale UE privind COVID ţări precum Albania, Andorra, Armenia, Elveţia, Insulele Feroe, Israel, Islanda, Liechtenstein, Maroc, Monaco, Macedonia de Nord, Norvegia, Panama, San Marino, Turcia, Ucraina, Regatul Unit şi Vatican.
Certificatele COVID eliberate în aceste 18 ţări (şi teritorii) sunt acceptate în UE în aceleaşi condiţii ca şi certificatul digital al UE privind COVID.
În mod similar, certificatul digital al UE privind COVID este acceptat de aceste 18 ţări.
„Certificatul se poate scana cu Aplicaţia Check DCC, realizată de STS, care poate fi descărcată gratuit din magazinul de aplicaţii Google Play pe un telefon mobil sau o tabletă cu sistem de operare Android. Verificarea certificatelor se poate realiza şi pe telefoanele mobile cu sistem de operare IOS, prin funcţionalitatea Web Check DCC. Aceasta este disponibilă prin accesarea link-ului https://certificat-covid.gov.ro/check-dcc”, potrivit RoVaccinare.
Certificatul digital după vaccinare se validează după 10 zile de la vaccinarea cu schemă completă.