- Cei ajunși pe locul 3 într-o « trunghiulara » se retrag pentru a bate extrema dreaptă.
- Marine Le Pen riscă să treacă pe lângă majoritatea absolută și formarea guvernului.
- Gabriel Attal propune o «majoritate pluralistă » în Adunarea Națională.
Candidații ajunși în turul doi la alegerile din Franța, programate pentru duminică, 7 iulie, mai au până în aceasta seara la ora 18 să decidă dacă se mențin sau se retrag din cursă. Acolo unde în turul doi au ajuns trei candidați între care extrema dreaptă în poziție favorabilă, retragerea unui candidat îl favorizează pe cel de-al doilea pentru a-l ajuta să învingă extrema dreaptă. Marine Le Pen ar putea trece astfel pe lângă majoritatea absolută în Adunarea Națională a Franței.
Care este situația în acest moment privind candidaturile pentru turul doi?
După primul tur exista 306 trunghiulare, deci circumscripții cu cate trei candidați pentru turul doi, majoritatea cu prezenta unui candidat RN-extrema dreaptă.
200 de candidați s-au retras, în tot atâtea circumscripții, lăsând în continuare posibile 121 de triunghilare și 3 patrulatere. Înregistrăm 63 de retrageri în 91 de circumscripții în care un candidat al macronist ajunge în urma RN într-un triunghi, adică 69%. Este o rată de 90% pentru Noul Front Popular (116 retrageri pentru 129 de candidați care au ajuns pe poziția a treia). Cu alte cuvinte, centrul și stânga se susțin reciproc împotrivă extremei drepte. O sursă apropiată lui Attal spune că se discută în continuare cu cei care nu vor să se retragă, deci cifrele pot evolua.
Partidul lui Le Pen, Reuniunea Națională, nu reușește nici o alianță ?
Există o parte dintre republicani, partidul fostului președinte Sarkozy, care s-au aliat déjà cu RN încă din primul tur și a trimis în turul doi 59 de candidați. Există alții care au candidat sub steagul partidului și care ar putea obține până la 80 de deputați. Aceștia sunt curtați de ambele tabere. Cert este că Republicanii pot aduce extremei drepte competențe de care duce lipsă pentru eventualele posturi ministeriale.
Fară majoritate absolută, nici de o parte nici de alta, ce soluții de guvernare există?
Jordan Bardella, liderul extremei drepte promovat de Marine Le Pen, a repetat ieri că dacă nu obține majoritate absolută nu acceptă postul de prim ministru. La rândul sau, Gabriel Attal, invitat la TF1, vorbea aseară despre o majoritate multicoloră care ar putea să se constituie în Adunarea Națională din forțele democratice. Se pare că alianță de stânga ar putea să se fisureze și să lase pe margine Nesupușii lui Melenchon, caz în care s-ar putea constitui o majoritate cu socialiștii, ecologiștii și comuniștii din Frontul Popular, blocul central al lui Macron (Renașterea, Orizonturi și Modem) și Republicanii care nu au dezertat la Le Pen.
Doar toate acestea sunt speculații până la ora 18, când vom ști cine se menține în cursă si, mai ales, până duminică, vom vedea atunci dacă francezii au apreciat aceste aranjamente.