30% din populația României nu este racordată la alimentarea cu apă. UE ne sare în ajutor

Doar 70,9 la sută din populația României este racordată la sistemul de alimentare cu apă. Și mai grav este faptul că în mediul urban, 10% dintre locuințe nu sunt sunt conectate la sistemul de canalizare.

Din aceste motive, Uniunea Europeană va aloca 370 de milioane de euro pentru remedierea acestor statistici îngrijorătoare.

Localitățile care vor beneficia de aceste fonduri sunt Constanța, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov și Brașov. În Constanța, banii ajung la momentul potrivit. Vor fi folosiți pentru a continua extinderea rețelei de canalizare, în special în comunele limitrofe care încet-încet devin „noile cartiere ” ale Constanței.

Irina Oprea, purtător de cuvânt RAJA Constanța: „Este cu precădere pe localitățile mari. De exemplu pentru Valu lui Traian, abia ce a fost semnat contractul pentru asigurarea sistemului de canalizare în totalitate la nivelul întregii localități. Ca termen de finalizare, momentan este anul 2023-atat Totuși, experții spun că acestea nu sunt singurele zone cu probleme din România. Mai există cel puțin trei județe care în cotinuare par a avea probleme foarte mari, respectiv Tulcea, Vaslui și Argeș.”

De asemenea, specialiștii sunt de părere că problema calității apei este unul dintre factorii principali care împiedică dezvoltarea zonelor urbane.

Dragoș Tuță, fondator Ambasada Sustenabilității în România: „Lipsa de racordare la sistemul de alimentare publică, la fel ca și lipsa de racordare la sistemul de canalizare împiedică dezvoltarea sustenabilă a comunităților și scade calitatea vieții.”

Exit mobile version