• 31 de copii s-au reîntors la familiile lor din Ucraina în ultimele zile, în cadrul unei complexe operaţiuni, au declarat sâmbătă reprezentanţii unui grup umanitar.
  • Victimele susţin că au avut condiţii groaznice în Rusia, potrivit Reuters.

31 de copii s-au reîntors la familiile lor din Ucraina în ultimele zile, în cadrul unei complexe operaţiuni, au declarat sâmbătă reprezentanţii unui grup umanitar. Victimele susţin că au avut condiţii groaznice în Rusia, potrivit Mediafax.

Ucrainenii estimează că aproximativ 19.000 de copii au fost duşi în Rusia de la începutul războiului şi susţin că este vorba despre deportări şi răpiri. Ruşii resping acuzaţile şi spun că mutarea copiilor a fost făcută pentru a le asigura securitatea.

„Acum, cea de-a cincea misiune de salvare se apropie de finalizare. A fost specială în ceea ce priveşte numărul de copii pe care am reuşit să îi readucem înapoi şi, de asemenea, ca urmare a complexităţii sale”, a declarat Mykola Kuleba, fondatorul organizaţiei umanitare „Salvaţi Ucraina”.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Grupul a ajutat rudele ucrainene ale copiilor cu materiale, transport şi informaţii. Kuleba a mai spus că toţi copiii care s-au întors în Ucraina prin intermediul Salvaţi Ucraina au povestit că nimeni din Rusia nu a încercat să le găsească părinţii.

„Au fost copii care şi-au schimbat locul de cinci ori în cinci luni, unii copii spun că au trăit cu şobolani şi gândaci”, a relatat Kuleba.

Trei copii care au revenit în Ucraina în urmă cu o lună au făcut acuzaţii grave. Ei au povestit în timpul unei conferinţe de presă ce au păţit în Rusia. „Am fost trataţi ca nişte animale. Am fost închişi într-o clădire separată”, a declarat Vitaly, un copil din regiunea Herson a cărui vârstă nu a fost precizată. El a adăugat că ruşii i-au spus că părinţii lor nu îi mai doreau.

Ministerul rus de Externe nu a comentat acuzaţiile. Luna trecută, Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi al comisarului rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova. Cei doi sunt acuzaţi de răpirea copiilor din Ucraina. Rusia a respins acuzaţiile, afirmând că nu recunoaşte jurisdicţia CPI şi calificând mandatul drept nul şi neavenit.

Citește și