• Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, 151 de români din Franța și 188 din Marea Britanie au fost aduși în România.
  • Aceștia au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian, în contextul coronavirus.
  • Două curse aeriene operate de Tarom au asigurat transportul celor 339 de cetățeni români.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că 339 de cetățeni români, afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian, în contextul pandemiei de COVID-19, au fost repatriați din Franța și Marea Britanie.

Potrivit unui comunicat al MAE, au fost aduși în țară 151 de români din Franța și 188 din Marea Britanie. Printre aceștia se găsesc studenți, persoane sub tratament medical și alți cetățeni care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul statelor respective.

Revenirea în țară a fost asigurată prin intermediul a două curse aeriene operate de compania Tarom, pe ruta București-Paris-București, respectiv București-Londra-București.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cu aceleași curse au revenit în țară și cetățeni rezidenți în România: 19 cetățeni francezi, doi cetățeni canadieni, un cetățean tunisian și un cetățean american.

De asemenea, cu aceleași curse aeriene a fost facilitată și revenirea în țările lor a unor cetățeni britanici și francezi care se aflau în România.

Autorul articolului: Cosmin Pîrv