7 octombrie 2023. „Sfârșitul era știut dinainte”

Nu e nevoie să adaug multe cuvinte. Transcriu una singură dintre cele patruzeci de mărturii despre ziua de 7 octombrie 2023 cuprinse în  cutremurătoarea carte „O zi din octombrie”.

Mărturiile despre ziua celei mai cumplite tragedii suferite de poporul evreu de la Holocaust au fost adunate „la cald” de Yair Agmon și Oriya Mevorach, de la supraviețuitori și familiile victimelor. Cartea a apărut și la noi, în anul 2024, în traducerea Irinei Weinberg, grație Editurii Omnium.

Am ales mărturia lui Dror Ashram, tatăl unei fete-soldat, Shay Ashram, de 19 ani.  

Zihronah livraha! Să-i fie amintirea binecuvântată!

“Sfârșitul era știut dinainte

Baza militară Nahal Oz

1.Pe 5 octombrie, Shay a postat pe TikTok un filmuleț în care dansa foarte haios, împreună cu două colege din baza militară, Noa și Ory. Toate trei erau observatoare, sufletiste. Era un filmuleț atât de simpatic, de drăguț. Râdeau și făceau fel și fel de grimase, niște fetițe în uniformă militară, mândre de ele însele, vesele, fericite.

Imediat după masacru, au început reacțiile oamenilor: <Asta făceați, în loc să ne păziți?! Erați pe TikTok?!>. Ulterior, ne-am dat seama că acesta a fost ultimul lor dans împreună. Shay, fata noastră, a fost ucisă. Noa Marciano a fost răpită și mai apoi ucisă. Ory Megidish a fost răpită și eliberată. Eu sper și mă rog mult, mult, mult de tot, ca măcar scumpa de Ory, Ory cea bună, să mai aibă parte de multe dansuri în viața ei, să danseze toate dansurile pe care fata mea nu le va mai dansa.

2. Când Shay a fost încadrată în armată ca observator militar, pur și simplu nu a fost de acord. A spus: <Sub nicio formă! Nu mă interesează, nu e ceva deosebit și nu asta am să fac în armată, punct!>. A mers la doctor și a început să facă pe bolnava în urma unei leziuni mai vechi la coloana lombară, ca armata să înțeleagă că ea nu poate servi în postul respectiv, fiindcă se stă prea mult pe scaun. Medicul a controlat-o și într-adevăr i-a găsit o fractură mică la ultima vertebră de jos. Dar nu i-a folosit la nimic, fractura era chiar prea mică, nu avea nicio însemnătate. Așa că a fost înrolată ca observatoare.

În timpul cursului de inițiere ca observator militar, Shay a continuat și cu testele medicale, ca să le dovedească că nu poate rămâne în post, dar a început să-i placă. Dintr-o dată, a realizat că vrea să fie observatoare! Deodată a înțeles cât este de important să fii ochii țării. Stai pe granița cu Gaza în fața unui ecran, ai la dispoziție o cameră foto care mărește imaginea și căreia îi poți controla direcția și poți, dintr-o privire, să previi o infiltrare de teroriști sau – Doamne, ferește – să ratezi și să nu observi o infiltrare, dacă îți abați o clipă privirea de pe ecran, într-un moment total nepotrivit. Poți preveni atacuri teroriste, poți implica forțele armate din toată regiunea. O singură propoziție pe care i-o spui comandantei tale și comandanta dă ordin ca imginea din ecranul tău să apară și în Camera de Război, care poate deschide imediat focul spre punctul vizat de tine. Tot timpul, action! În special în baza Nahal Oz, unde a fost încorporată Shay, baza militară cea mai apropiată de gard. Și Shay iubea action-ul, Shay a noastră iubea asta chiar foarte mult.

Exact după ce a terminat cu entuziasm cursul de inițiere, emoționată, sosesc rezultatele ei medicale actualizate, care arată că are o problemă mai serioasă. Ajunge la bază, la Nahal Oz, unde i se spune: <Nu-i nimic de făcut, din punct de vedere medical nu poți fi observatoare, ai să fii sau șoferiță sau tanchistă>. Atunci ea a început să se lupte pentru postul ei.

Trebuie să înțelegeți, Shay este o fată care nu cedează, dacă vrea ceva sub nicio formă nu cedează. Odată, nu i-am dat voie să plece în Rodos, într-o excursie cu mătușa ei, așa că, la cei cincisprezece ani pe care îi avea, și-a cumpărat singură bilet de avion, din banii strânși de ea, ca să se întâlnească în Rodos cu mătușa ei. Am acceptat, n-am avut încotro, pentru că Shay, dacă vrea ceva, se va lupta până va obține.

Deci, Shay a aflat că a fost dată la o parte din postul de observatoare, așa că a început o luptă cum numai ea știe să ducă. A încercat să vorbească la armată cu toți cei cu care se putea, s-a mai dus la tot felul de analize și, într-un final, a găsit un doctor care și-a dat acordul ca ea să fie observatoare, cu simpla condiție de a rămâne sub supraveghere medicală. Atâta tot.

În acea perioadă, când se întorcea acasă în permisii, la sfârșit de săptămână, o dată la două săptămâni, simțeam că parcă a crescut în înălțime. Era aceeași copilă, dar mai mare, mai matură. Venea acasă vinerea cu ochii sclipitori: <Vai, habar n-aveți ce haos a fost la gard, cum i-am manevrat pe toți și cum am pus în mișcare toate forțele>. Se simțea importantă. Tot timpul ne spunea: <Noi suntem pe gard, vedem totul, auzim totul, auzim interceptări, auzim Iron Dome în acțiune, sunt multe incidente la gard>. Simțea că zilnic salvează vieți de oameni.

3. Shay era o observatoare profesionistă. Știa să deosebească între o pisică sau un soldat și un terorist care trece gardul. Știa când să pună în mișcare forțele și când nu, când nu era nimic serios. Odată ne-a sunat plângând: <Îmi fac proces>. Era într-o zi cu vizibilitate slabă, camerele erau puțin în ceață. Din cauza vizibilității proaste, Shay a anunțat-o pe comandanta ei: <Comandantă, văd ceva aici, dar nu mi se pare deosebit. Pare ca o pisică sau un alt animal, nu cred că trebuie chemate forțele>. Comandanta i-a răspuns: <Am încredere în tine, în tot ce spui, tu cunoști zona, am încredere în tine> și n-au fost chemate forțele militare.

Dar, după câteva zile, i s-a spus că este chemată la proces, pentru că se pare că a fost ceva acolo și că acum se trimit forțe acolo ca să verifice ce-a fost după urmele din teren și după alte semne. Plângea că i se face proces și am întrebat-o: <Cine crezi că au dreptate?>. Ea ne-a răspuns: <Sunt sigură de mine sută la sută, nu era acolo nimic. Nu era ceva periculos!>. Atunci, Shahar, sora ei mai mare, îi spune: <OK, ține-o pe adevărul tău, Shay! Du-te la proces, spune ce ai de spus, nu trebuie să-ți ceri iertare pentru adevărul tău!>. Shay s-a dus la proces, iar procesul s-a terminat cu: <Într-adevăr a fost un animal, ai făcut o treabă excelentă, tot respectul>.

La un moment dat, au vrut să o trimită la cursul de instructori, dar ea le-a spus: <Nu, încă nu, mai am nevoie de câteva luni, să mă mai specializez ca observatoare>. Dorea să fie o comandantă mai bună, să fie sigură de ceea ce știe când va sta în fața elevelor iar ele îi vor pune întrebări, să știe să le dea răspunsurile corecte. Comandanții i-au spus: <Ori mergi acum la cursul de instructori, ori niciodată>. <Atunci, nu>, le-a răspuns, <nu vreau să fiu comandant pe jumătate>.

Într-un final, au fost de acord cu ea. Au mai lăsat-o câteva luni, fiindcă i-a pus în fața unui fapt împlinit. Le-a repetat că merge la cursul de instructori doar după ce se specializează cu încă doi pixeli. Pixel înseamnă regiune și, într-adevăr, a început să mai învețe un pixel, să se specializeze în zona respectivă, era foarte conștiincioasă. Mai era și foarte dedicată misiunii pe care o îndeplinea. Shay n-a apucat să mai meargă la cursul de instructori. Dacă ar fi mers la curs când i-au propus, dacă nu ar fi insistat să rămână în baza militară, în acea cursă a morții, astăzi ar fi fost cu noi. Nu încetăm să ne gândim ce-ar fi fost dacă, ce-ar fi fost dacă. Dar ce rost au toate gândurile astea, nu ajută la nimic, aceste întrebări nu au să ne-o aducă înapoi pe Shay.

4. La început, Shay lua totul ca pe o plăcere, accepta totul cu ușurință, postul, dar încet-încet, în ultima vreme, acestei plăceri i s-a adăugat și un strat de conștiinciozitate, de dedicație. Tot timpul ne spunea: <N-am voie să dezvălui nimic, nu pot să vă povestesc>, dar erau totuși niște lucruri despre care vorbea. În ultimele luni, începuse să povestească, cel puțin mie îmi spunea, că este îngrijorată, că vede ce se întâmplă la gard și că ea crede că se va întâmpla ceva. Tot timpul spunea că o să fie balamuc, un balamuc serios.

Cu câteva săptămâni înainte de măcel, i-a spus comandantei: <Fac mult zgomot și ajung la gard, aruncă cu obiecte, incendiază cauciucuri, încearcă tot felul de lucruri, văd ce merge și ce nu. Și perseverează>. Îmi amintesc că mi-a povestit că a văzut lângă gard doi indivizi care nu se încadrau în niciun profil. Era cel mai suspect. Nu erau agricultori care-și lucrau pământurile, nu erau obișnuiții locului, i-a văzut și mi-a spus că i se par suspecți, că ceva se întâmplă. Dar comandanții insistau să numească asta <tulburări de ordine>. Chipurile, ceva obișnuit. Dar nu era ceva obișnuit, era ceva mai semnificativ. Shay a înțeles asta și le-a povestit superiorilor ce credea. Ea a înțeles că ceva din termenul <tulburări de ordine> nu e corect. Simțea că superiorii consideră că ceea ce se află în rapoartele ei este o problemă locală, adică tot timpul un incendiu mic care trebuie stins. Ne spunea: <Nu știu dacă ei înțeleg că există o linie comună, care leagă toate aceste puncte, aceste <tulburări de ordine>>. Ceea ce Shay a identificat a fost o tendință. Nu voia doar să raporteze <Azi s-a întâmplat asta, ieri asta>. Ea intenționa să influențeze modul în care informaţiile sunt percepute, să arate că toate incidentele au legături între ele. Voia ca ei să înțeleagă că cineva are planuri mari acolo la gard.

5. Așa că și-a zis: <OK, tulburări de ordine, nu-i nicio problemă, am să numesc și eu asta <tulburări de ordine>, dar am să raportez frecvența lor și atunci o să vadă că există o tendință, un sens în toate astea, că se pregătește o operațiune mai mare>. Le-a raportat că frecvența incidentelor crește și crește, le-a arătat cum vara incidentele erau de obicei vinerea, că în septembrie au început să fie de două ori pe săptămână și în octombrie tot timpul. Și nu numai ea raporta aceste lucruri, ci toate fetele. Toate simțeau ceva. Pentru că erau acolo zilnic și vedeau ce se întâmplă la gard.

Ea și toate colegele ei, celelalte observatoare, raportau că va fi balamuc. Ele chiar știau și când va fi. Au spus: <de sărbători>. Cu câteva zile înainte de măcel, prietena ei, Aviv Hagage, observatoarea care era cu ea în tură și care a fost ucisă împreună cu ea, i-a trimis un mesaj mamei ei: <Mamă, va fi aici un eveniment major și am senzația că va fi în tura mea>. Exact așa, cuvânt cu cuvânt! Și nu numai observatoarele, ci și comandantele. Una dintre ofițeresele din Nahal Oz a spus că va fi o invazie de teroriști și că simte că va fi în baza ei militară.

Shay vorbea cu noi la modul foarte general, nu prea ne împărtășea ce vedea la gard. Iar apoi, după ce a fost ucisă, am vorbit cu prietenele ei și am văzut și niște reportaje la televizor, unde apăreau cele două observatoare care au supraviețuit acestui măcel și alte observatoare din Nahal Oz. Nu pot să descriu ce am simțit. Am rămas cu gura căscată! M-am dat cu capul de toți pereții, pur și simplu am urlat, nu-mi venea să cred ce-mi aud urechile.

6. Una dintre ele spunea în reportaj că îi vedea măsurând pașii lângă gard, făcând tot felul de săpături. Când raporta, i se spunea: <Nu, e agricultură, chestie de agricultură>. Ele îi vedeau acolo pe cei din Nukhba, unitatea de comando Hamas, îi vedeau cum se antrenează! Veneau în mașini, coborau repede, alergau rapid și măsurau timpul, cât timp le lua să alerge până la gard. În urma acestor rapoarte, li se replica: <Nu este o amenințare, totul e în ordine>. Îi vedeau antrenându-se ieșind din tunele! Se antrenau cum să captureze un tanc! Se antrenau cu paramotoare! Ele au văzut toate astea, ele, observatoarele, au văzut totul! Și tot timpul superiorii le linișteau, le spuneau: <E aiurea, aiureală, totul e în ordine>.

Era acolo o observatoare care a povestit că, într-o zi, a venit un grup, un număr impresionant de oameni, cam 200 de teroriști Hamas, care s-au postat la 100 de metri de gard! Și își amintește că s-a gândit: <Dacă vor, dacă se decid acum să alerge la gard, suntem pierduți>. Ele știau să descrie și scenariul invaziei. Pur și simplu, gândeau logic. Știau că, în primul rând, cei din Hamas vor distruge sistemul camerelor de securitate <Văzut, ochit>, camerele prin care comandantele puteau să tragă direct. Și într-adevăr, în primul rând, înainte să treacă gardul, teroriștii au distrus camerele.

Să fie clar, rapoartele nu s-au oprit la comandante. Comandantele au luat lucrurile în serios. Una dintre ele a observat într-o zi că au venit la gard și cu hărți, se uitau în dreapta, se uitau în stânga. Ea, la rândul ei, a raportat mai departe și răspunsul a fost: <Bravo, bine că ai observat> și s-a transmis raportul și mai sus. Comandantele au luat rapoartele observatoarelor în serios, dar totul s-a oprit undeva la gradele mai înalte. Nu știm exact unde s-au oprit, unde a început bătaia de joc, desconsiderarea inamicului și desconsiderarea observatoarelor.

Într-unul dintre reportaje a fost prezentată o mărturie îngrozitoare, nu știu, nici nu vreau să mă gândesc, poate nu e adevărat, dar, totuși, era o mărturie serioasă, erau implicați jurnaliști serioși, a fost groaznic! Au spus în reportaj că au existat observatoare care au hotărât să raporteze unor grade și mai înalte, iar răspunsul a fost: <Nu mai vreau să aud prostiile astea încă o dată. Dacă mai insistați cu tâmpeniile astea, vă dau pe mâna tribunalului militar!>.

7. Cu câteva săptămâni îniante de 7 octombrie, Shay a simțit nevoia să ne liniștească, să se liniștească și pe ea însăși. Ne-a spus, de câteva ori: <OK, chiar dacă o să iasă urât și chiar o să fie balamuc, și noi știm că așa va fi, chiar dacă va fi un atac Hamas, e ceva care armata va putea rezolva. Pentru că, dacă observatoarele din Nahal Oz știu că va fi balamuc, toate spun asta, atunci precis și toată armata știe. Precis că superiorii știu! E clar!>.

Și-au spus că, din punct de vedere al securității lor, o să fie bine. Nu se simțeau lăsate de izbeliște la modul personal. Erau convinse că sunt în siguranță în baza militară, atât de sigure încât pe peretele din betonada unde toate au fost ucise una dintre ele scrisese: <Ia priviți-o, merge-agale când Gaza îi stă în cale>. Asta era scris în betonada unde a fost omorâtă fata mea. În betonada unde fata mea a fost ucisă, acolo, pe perete, sfârșitul era predestinat. Incredibil! Mă surprind, dimineața când mă scol, mă surprind spunându-mi: sfârșitul era știut dinainte.

8. În sămbăta aceea, Shay a rămas în unitate. Când a început totul, ea nu era în camera de comandă împreună cu toate celelalte obsrvatoare, trebuia să intre în tură abia la șapte dimineața. Dar, la șase și jumătate dimineața, când au început alarmele, fetele din camera de comandă i-au spus să rămână în betonadă. Ea a intrat acolo cu toate fetele care erau în unitate, în zona dormitoarelor de fete. Stăteau acolo și se ascundeau de bombele cu mortar, așteptau ca să se întâmple ceva. Să vină cineva și să le salveze. Și, la ora opt, într-adevăr, s-a întâmplat ceva. La ora opt, niciuna nu mai era în viață.

În acea dimineață, când au început alarmele, m-a sunat, iar eu eram gata să plec la sinagogă. În alte dăți când erau alarme, întotdeauna părea liniștită la telefon, dar de data asta era chiar panicată.

Ne-a spus să mergem în adăpost la mătușa ei, Carmit, fiindcă se întâmplă ceva serios.

A strigat la mine de-a dreptul: <Eu intru în betonadă și voi intrați în adăpost! E pe bune!>. Noi i-am zis: <Bine, ce-i? Niște alarme acolo. Ce s-a întâmplat?!>. Ea a adăugat: <Nu înțelegeți! Sunt teroriști! Sunt teroriști! Este infiltrare de teroriști, e un caz major. Duceți-vă la Carmit în adăpost!>.

Pe grupul Whatsapp de verișori – sunt toți ca frații și surorile ei – le-a transmis: <Vă iubesc cel mai mult din lume! Țineți minte asta! Spuneți-le părinților mei să vină la voi, strigați-le să vină să intre în adăpost, nu e de glumă!>. Era atât de stresată, deși nu-i stătea în caracter. Nevastă-mea, Sari, a sunat-o: <Tu intră în betonadă, n-ai grijă de noi!> și Shay i-a răspuns: <Mamă, la ce o să-mi ajute betonada, sunt aici cu paramotoare, aici în bază!>. Când am auzit asta, ne-am luat picioarele la spinare și am alergat la Carmit.

Am continuat să vorbim prin mesaje, eu, mama ei, surorile ei, verișoarele ei,  toți o rugam să ne răspundă, să ne țină la curent. La un moment dat i-a scris lui Sari: <Vă iubesc, sunteți cei mai buni părinți din lume, aveți grijă de voi!>, iar unei verișoare i-a scris: <Îmbrățișați-i pe tata și pe mama mea, spuneți-le că îi iubesc foarte mult>. Ea a înțeles foarte repede că acesta este sfârșitul.

9. La opt fără un sfert, a încetat orice legătură cu ea, dar abia luni, la opt și jumătate seara, au sosit cei din armată să ne anunțe că nu mai este în viață. Privind înapoi, știm că la opt fără cinci ea nu mai era cu noi. Privind înapoi, noi știm că în acea sâmbătă, încă de la unsprezece și jumătate dimineața, fratele ei a văzut un video cu cadavrul ei. Nu a fost în stare, pur și simplu nu a fost în stare să ne spună. Privind înapoi, știm că toată familia noastră lărgită a văzut acest video după ieșirea din Shabbat. Apare acolo Shay, zăcând pe podea, întreagă, frumoasă, parcă dormind. Și în jurul ei, cincisprezece teroriști.

Șaizeci de ore am așteptat să știm ce s-a întâmplat cu ea. Poate sună cam mult de așteptat. Dar, luând în considerație ce s-a petrecut acolo, haosul care a fost acolo, e chiar puțin. Fiindcă Shay era în betonadă a fost identificată relativ repede. Dar și toate fetele care erau în camera de comandă, din păcate, au fost ucise. Acele fete nu vreau sub nicio formă să-mi închipui prin ce au trecut, lucruri la care nu vreau să mă gândesc deloc.

Cele mai bune prietene ale ei, care erau cu ea în betonadă, sunt încă răpite în Gaza. Șapte fete au fost răpite de acolo, și, valabil până în ziua de azi, cinci sunt încă în captivitate. După ce a fost eliberată, Ory Megidish a venit să ne povestească ce s-a întâmplat acolo. Ne-a spus că teroriștii au intrat pur și simplu în betonadă, iar fetele au încercat să fugă. Era o ieșire mică, îngustă, și Shay, nu știm dacă în mod special, le-a lăsat pe celelalte să iasă înaintea ei, sau poate așa s-a întâmplat, dar ea a ieșit ultima. Cinci fete au reușit să fugă, iar ea a fost printre fetele pe care teroriștii le-au ucis. Chiar în betonadă.

Nimeni nu știa că se vor infiltra în bază 300 de teroriști, într-o bază unde sunt cel mult 40 de soldați Golani înarmați. Atitudinea armatei nu a fost intenționată. Nimeni de acolo nu și-a închipuit, nu putea să-și imagineze ce va urma. Ceea ce sigur a fost acolo este îngâmfarea comandanților. Asta e. Și cu cât gradele erau mai mari, îngâmfarea era pe măsură și obtuzitatea și ea, și mai mare. Asta s-a întâmplat.

Acele fete au fost ucise cu sânge rece. Nu tu pușcă, nu tu pistol, nimic n-aveau la ele. Ele n-au reușit să salveze pe nimeni și evident că nici pe ele însele. Cu toate acestea, deși au fost ucise fără să aibă o armă asupra lor, ele sunt niște eroine. Sunt eroine pentru că au spus, au raportat, au strigat, au avertizat. Deși nimeni, absolut nimeni (!), nu le-a luat în serios, ele n-au încetat să susțină adevărul lor. Și, până la urmă, ele sunt cele care au plătit cu viața.

10. Shay a fost o fată foarte carismatică. Nu o puteai omite din vedere. Intra într-o încăpere și toți simțeau că este acolo, avea un fel de prezență. Era întotdeauna văzută și auzită. Nu era cineva de care să-ți bați joc, era puternică, atotștiutoare. Dacă voia să se facă auzită, știa să bată cu pumnul în masă.

Shay era fata noastră născută la bătrânețe, după trei frați mai mari, Arel, Tehila și Shahar. După șapte ani, când eram convinși că nu vom mai avea parte de un copil, am primit-o în dar. Shay a fost inima familiei noastre, această inimă este frântă acum. Pur și simplu suntem dărâmați de dragoste și dor. Și când mă gândesc că și-a sfârșit viața pentru că cineva, pentru că mai mulți oameni, un sistem întreg, n-au băgat-o în seamă, n-au luat-o în serios, n-au auzit-o, n-au ascultat-o, pe ea și pe prietenele ei, nu numai că mă supără, mă scoate din minți. Este – cum să spun? – pur și simplu jignitor. Este o jignire pentru ea, pentru cine a fost ea. Este o jignire pentru noi, ca părinți. Este o jignire pentru armata noastră. Este o jignire și pentru țara noastră”.