• România şi Ungaria conduc topul statelor care încă nu au adoptat moneda euro dar sunt în favoarea adoptării.
  • Comisia a publicat vineri sondajul său anual Eurobarometru Flash privind introducerea monedei euro în statele membre care nu au adoptat încă moneda comună, desfăşurat în perioada 20-29 aprilie 2022 în Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia.
  • 77% din cetăţenii României vor adoptarea monedei euro.

Noul sondaj arată că există un sprijin larg faţă de moneda euro: în medie, 60 % dintre respondenţi sunt în favoarea introducerii monedei euro.

Procentele cele mai ridicate, în favoarea adoptării monedei euro, s-au înregistrat în România (77 %) şi Ungaria (69 %), iar cele mai scăzute au fost în Bulgaria, Cehia (44 % în ambele ţări) şi Suedia (45 %).

Mai mult de jumătate dintre respondenţi consideră că trecerea la moneda euro ar avea consecinţe pozitive pentru ţara lor (55 %). Totuşi, 56 % dintre respondenţi consideră că introducerea monedei euro va duce la o creştere a preţurilor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

De asemenea, din sondaj reiese că gradul de sensibilizare cu privire la moneda unică în rândul cetăţenilor din statele membre din afara zonei euro este în continuă creştere: 53 % dintre respondenţi se simt informaţi cu privire la euro, faţă de 51 % anul trecut şi 44 % în 2015.