A folosit Trump „limbajul nuclear” inventat în timpul Războiului Rece, atunci când a făcut anunțul reluării testelor nucleare în SUA? Ce știm despre „gramatica disuasiunii nucleare”

• În timpul Războiului Rece o „gramatică” specială a fost inventată pentru disuasiunea nucleară
• Fiecare cuvânt din aceasta „gramatică” are o semnificație militară precisă
• „Ambiguitatea strategică” impune ca discursul să fie intenționat vag
• Întreținerea arsenalului nuclear poate ruina Rusia

Când pacea părea că bate la ușă, Donald Trump a venit săptămâna aceasta cu un anunț exploziv – după 33 de ani de pauză, SUA vor relua testarea armelor nucleare.

Anunțul lui Donald Trump referitor la reluarea testelor nucleare americane a stârnit confuzie internațională.

În timpul Razboiului Rece, o adevărată „gramatică” nucleară a fost dezvoltată, un limbaj aparte, ca și cel diplomatic, în care fiecare cuvânt are o semnificație precisă, nu întotdeauna evidentă pentru necunoscători.

A folosit Donald Trump acest „limbaj” sau a vorbit la întâmplare? Relansează Trump Războiul Rece?

Mai întâi, trebuie să înțelegem că armele nucleare sunt arme defensive și nicidecum ofensive. Ele nu sunt menite să fie folosite, pentru că ar atrage un angrenaj care ar rade civilizația umană de pe suprafața Pământului. 

Cu alte cuvinte, atunci când îți iei arma nucleară, transmiți tuturor: „dacă mă ataci, te pulverizez”. Și acest concept a condus la o pace de 80 de ani, după folosirea primelor și ultimelor bombe nucleare la Hiroshima și Nagasaki.

În mod normal, doar cele cinci țări ale Consiliului de Securitate dețin în mod legal arma nucleară: Statele Unite, Franța, Marea Britanie, Rusia și China. În mod real, în acest moment există practic 10 state care o dețin.

În cei 50 de ani de Război Rece a fost dezvoltat un limbaj specific, numit, poate impropriu, „gramatică de disuasiune nucleară”.

Prima regulă este aceea că nu ameninți niciodată cu folosirea armei nucleare. În cei 50 de ani de Război Rece, nicio amenințare explicită de acest fel nu a fost rostită.

A doua regulă este că rămâi întotdeauna ambiguu – așa numita „ambiguitate strategică”. Interesele strategice sunt definite în docrina nucleară a fiecărei țări dotate, un alt element de limbaj. 

Când, de exemplu, în docrina franceză sunt specificate interesele vitale ale Franței, asta poate însemna apărarea teritoriului național, dar și apărarea teritoriului Europei, care poate face parte din interesele vitale ale Franței. Așa că Macron poate, de exemplu, să extindă umbrela nucleară franceză în toată Europa, fără să modifice doctrina nucleară franceză. 

Cum stăpânesc Putin și Xi acest limbaj? Chiar îl înțelege Trump sau doar „aruncă vorbe”?

Cu siguranță că Xi și Putin sunt maeștri în domeniu pentru că au fost crescuți și educați în spiritul Războiului Rece. 

În cazul lui Putin – trebuie să amintim – la Moscova, despre armele nucleare vorbește tot felul de lume, dar nu Putin. El rămâne în mod constant ambiguu, chiar și atunci când se referă la interesele vitale ale Rusiei. Ar putea include în aceste „interese vitale” și argumentul său împotriva Ucrainei, dar e cam greu, pentru că existența Rusiei nu este amenințată. Cu Donbassul este mai neclar, pentru că cele trei regiuni au fost incluse în Constituția Rusă. 

De fiecare dată când Putin a anunțat un nou test reușit, a fost vorba despre vectorul de transport al armelor nucleare și nicidecum despre arma nucleară în sine. 

Rusia nu mai face niciun test de la Tratatul de Neproliferare din 1996. În schimb, corifeii Kremlinului au un mod destul de agresiv de a folosi ambiguitate. Dacă acest lucru se întâmplă cu permisiunea lui Putin sau nu, nu știm.

În ceea ce-l privește pe Xi Jinping, el nu vorbește niciodată decât pentru a transmite prin terți că, pentru el, respectarea tratatului de neproliferare este sfânt. Este probabil ceea ce îl ține în frâu pe Putin. 

Întrebarea este ce l-a apucat pe Donald Trump. Este el complet străin de limbajul obligatoriu al unei țări dotate, cum au sugerat unii analiști, sau folosește ambiguitatea strategică? 

Președintele SUA nu a precizat dacă se referă la reluarea testelor cu rachete sau cu focoase, ceea ce ar implica încălcarea tratatului de interzicere completă a testelor nucleare din 1996, fără să mai vorbim despre faptul că a cerut reluarea testelor Departamentului de Război și nu administrației naționale pentru securitatea nucleară, instituția care este de fapt responsabilă de focoase. Ambiguitate, așadar. 

Cum se desfășoară testele nucleare în zilele noastre și cât de periculoase pot fi?

Statele Unite nu au mai efectuat teste nucleare reale din 1992, limitându-se la simulări matematice și fizice bazate pe date din peste 1000 de teste anterioare. 

Reluarea testelor ar putea declanșa o reacție în lanț, Rusia și China fiind tentate să procedeze similar, ceea ce ar submina tratatul STARS și ar relansa cursa înarmărilor. 

În plan financiar, însă, costurile întreținerii arsenalelor nucleare sunt colosale.

Statele Unite cheltuie anual aproximativ 57 de miliarde de dolari, iar pe termen de 10 ani sunt prevăzute aproape 950 de miliarde pentru modernizare și întreținere. 

Rusia spune că investește între 11 miliarde de dolari anual, dar bugetul real este parțial secret. Oricum are cel mai mare arsenal nuclear, ne imaginăm că de fapt costă mult mai mult.

China, aflată în plină expansiune nucleară, cheltuie circa 12 miliarde de dolari anual, dar își dublează arsenalul între 2020 și 2025. 

Cu cât arsenalul este mai mare, cu atât costurile de întreținere sunt mai mari, și pot, practic, ruina o economie. Un model care a fost folosit de Ronald Reagan în „Războiul Stelelor” – care, nu-i așa, a dus la ruina URSS.