A fost găsită o variantă a coronavirusului care circulă în Italia de la începutul lunii august, foarte asemănătoare cu variantă engleză.

Varianta italiană” descoperită la Brescia „precede varianta apărută abia la sfârșitul lunii septembrie în Regatul Unit și apoi s-a răspândit în Europa, inclusiv în Italia”, spune Arnaldo Caruso, președintele Societății italiene de Virologie, citat de La Repubblica.

Varianta identificată în Italia prezintă mutațiile 501 și 493, ceea ce face ca proteina Spike să fie puțin diferită de cea a virusului pandemic cunoscut până acum.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

„Varianta italiană” a ajuns să fie descrisă din întâmplare, spune Caruso, după o persistență virală anormală la un pacient care a avut Covid-19 în aprilie. Chiar și după recuperare, testele efectuate începând din august au dat continuu rezultate pozitive.

Am decis să secvențiem virusul pentru a înțelege motivul acestei persistențe și, spre surprinderea noastră, ne-am dat seama că am identificat o nouă variantă, similară dar nu identică cu varianta engleză care începea să circule și în Italia”, a declarat medicul.

Nu știm dacă varianta engleză a apărut exact la sfârșitul lunii septembrie, precum și a noastră la începutul lunii august. O analiză ne spune că această nouă variantă italiană ar fi putut fi generată la începutul lunii iulie. Ceea ce putem spune din studiile colegului meu Ciccozzi este că a noastră este cu siguranță prima dovadă a mutațiilor proteinei Spike la nivelul poziției 501 în Italia și poate, cel puțin până în prezent, în Europa”, a precizat Caruso.

Întrebat dacă vaccinul anti-Covid poate funcționa pe „varianta italiană”, medicul a spus că teoretic da, deoarece generează un răspuns complex în mai multe zone.

Încărcătura virală ridicată prezentă în testele din august și noiembrie efectuate asupra pacientului care nu se negativa ne-a permis să izolăm mutațiile virale din Brescia”, susține Caruso.

Între timp, Marea Britanie se luptă să limiteze răspândirea unei tulpini mutante a virusului, cu până la 70% mai transmisibilă.