• Ambele acţiuni fac parte din Planul de acţiune privind culoarele de solidaritate UE-Ucraina.
  • Acordul dintre UE şi Ucraina prevede, de asemenea, recunoaşterea permiselor de conducere şi a certificatelor de competenţă profesională ucrainene.
  • Semnarea acestor acte a avut loc cu ocazia „Zilelor pentru interconectarea Europei.

Comisia Europeană consolidează cooperarea cu Ucraina şi cu Moldova, iar în acest sens sprijină exporturile din Ucraina şi îmbunătăţirea conexiunilor cu Uniunea Europeană.

Recent, comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, ministrul infrastructurii din Ucraina, Oleksandr Kubrakov, şi viceprim-ministrul şi ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale din Republica Moldova, Andrei Spînu, au semnat acorduri privind transportul rutier de marfă între UE şi fiecare dintre aceste ţări.

Acordurile vor contribui la securizarea lanţurilor de aprovizionare, inclusiv la securitatea alimentară în urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei şi a blocării de către Rusia a rutelor de transport tradiţionale.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

În plus, comisarul Vălean şi ministrul Kubrakov au semnat o înţelegere privind actualizarea reţelei TEN-T orientative a Ucrainei pentru a îmbunătăţi conexiunile dintre UE şi Ucraina. Semnarea acestor acte a avut loc cu ocazia „Zilelor pentru interconectarea Europei”, de la Lyon.

„Aceste două acorduri reprezintă un alt exemplu al modalităţilor concrete prin care UE sprijină Ucraina. Liberalizăm parţial transportul rutier în UE pentru transportatorii rutieri de marfă din Ucraina şi din Moldova, pentru a menţine fluxurile de export şi pentru a asigura faptul că Ucraina poate importa mărfurile de care are nevoie. În plus, aceste acorduri vor fi de ajutor Republicii Moldova, care a pierdut rute de transport esenţiale prin Ucraina pentru propriile sale exporturi şi a cărei economie a fost puternic afectată de războiul din Ucraina.

Acordul dintre UE şi Ucraina prevede, de asemenea, recunoaşterea permiselor de conducere şi a certificatelor de competenţă profesională ucrainene

De asemenea, am luat măsuri pentru a apropia Ucraina de UE în ceea ce priveşte infrastructura, ceea ce va contribui la orientarea eforturilor de reconstrucţie de îndată ce Ucrainava fi reuşit să respingă războiul de agresiune al Rusiei”, a declarat comisarul Adina Vălean.

Acordurile privind transportul rutier vor facilita transportul de mărfuri între UE, Ucraina şi Moldova, permiţând transportatorilor rutieri de marfă să tranziteze teritoriile celorlalte părţi şi să desăşoare operaţiuni între acestea fără a fi nevoie de permise pentru aceste tipuri de operaţiuni. Acordul dintre UE şi Ucraina prevede, de asemenea, recunoaşterea permiselor de conducere şi a certificatelor de competenţă profesională ucrainene, pentru a sprijini şi mai mult conducătorii auto ucraineni. În urma semnării înţelegerii la nivel înalt privind reţeaua TEN-T, UE va include în legislaţia sa hărţile TEN-T actualizate ale Ucrainei, cu scopul de a îmbunătăţi conexiunile. Înţelegerea subliniază intenţia comună de a promova planificarea şi dezvoltarea adecvată a unei conectivităţi de transport sustenabile şi eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor între cele două părţi.

Ambele acţiuni fac parte din Planul de acţiune privind culoarele de solidaritate UE-Ucraina – un set amplu de activităţi în domeniul politicii de transport în sprijinul Ucrainei.