Avion deturnat la Minsk, pentru arestarea lui Roman Protasevich, critic al regimului Lukashenko

UPDATE 23.00. MAE român cere investigație internațională

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) cere o investigație internațională independentă în cazul avionului deturnat în Belarus. De asemenea, MAE precizează că în avion nu s-au aflat cetățeni români.

MAE își exprimă profunda îngrijorare cu privire la demersul inadmisibil al autorităților belaruse care au forțat aterizarea la Minsk a unui avion de pasageri, care zbura pe ruta Atena-Vilnius, și îl condamnă cu fermitate. MAE consideră incidentul ca fiind unul deosebit de grav și, prin intermediul Ambasadei României la Minsk a transmis, autorităților belaruse, după forțarea aterizării la Minsk, necesitatea ca toți pasagerii avionului să își continue imediat și în siguranță călătoria”, se arată într-un comunicat al MAE.

UPDATE 22.10. Ryanair anunță că avionul a ajuns în siguranță la destinație

UPDATE 21.40 Din cursa inițială lipsescu șase pasageri

Comisarul european Adina Vălean a spus, la Digi 24, că a fost declanșată o anchetă și că din primele informații, din avion lipsesc 6 dintre persoanele care s-au aflat inițial la bord.

„Din primele discuții cu reprezentanții Ryanair, la bord se află 117 persoane și știm că lipsesc 6 dintre cei care se îmbarcaseră inițial. Nu avem însă date concrete pentru a explica de ce nu au mai urcat la bord. O să avem o situație clară după ce facem investigația. Trebuie să verificăm toate faptele şi toţi pasagerii aflaţi la bord. Nu putem face asta până la sosirea avionului Ryanair la Vilnius. (…) Presupunem că este legat de un număr de jurnaliști care erau căutați de autoritățile din Belarus”, a precizat Vălean.

UPDATE 21.10. NATO cere anchetă

„Este un incident grav şi periculos, care necesită o anchetă internaţională. Belarusul trebuie să garanteze întoarcerea în securitate a echipajului şi a tuturor pasagerilor” la Vilnius, a scris, pe Twitter, şeful NATO, Jens Stoltenberg.

UPDATE 21.00. Proteste pentru eliberarea lui Protasevich

În fața clădirii Ministerului de Externe din Kiev are loc un miting. Activiștii cer eliberarea lui lui Roman Protasevich.

UPDATE 20.30. Adina Valean: Vești bune pentru toată lumea, mai ales pentru familiile celor aflați la bord

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a anunțat că avionul care a fost deturnat de Belarus a decolat duminică seara de la Minsk, spre Vilnius, destinația inițială a aeronavei.

Anunțul a fost făcut de Adina Vălean pe Twitter. Comisarul european a precizat că avionul a decolat spre Vilnius.

„Vești minunate pentru toată lumea, în special pentru familiile și prietenii oamenilor de la bord”, a scris Vălean pe rețeaua de socializare.

UPDATE 20.00 Ucraina cere eliberarea imediată a liderului opoziției bieloruse

Ucraina solicită autorităților din Belarus să-l elibereze imediat pe Roman Protasevich. Oleh Nikolenko, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina, a scris despre acest lucru pe Twitter.

UPDATE 19.30. Ambasada SUA în Belarus, mesaj la adresa lui Lukashenko

„Eforturile neîngrădite ale lui Lukashenka de a întemnița și a reduce la tăcere pe adversarii săi politici rănesc poporul țării”, scrie Ambasadorul SUA în Belarus.

UPDATE 19.20: Virgil Ristea, fost pilot: Ce s-a întâmplat poate fi definit ca terorism

„Nu s-a respectat nicio reglementare internațională. Și noi avem Poliție Aeriană, care poate interveni. Intervenția asupra unui avion care are pasageri la bord nu este acceptată. Avioanele de transport civile, mai ales o firmă de transport particulară, în care erau călători din mai multe țări, este împotriva oricărui document care există în lume. Ce s-a întâmplat poate fi definit ca terorism”, a subliniat Virgil Ristea, fost pilot, la Aleph News.

UPDATE 18.40: Președintele lituanian Gitanas Nauseda a condamnat acțiunile Belarusului și a cerut eliberarea lui Protasevich

„Fac apel la aliații NATO și UE să reacționeze imediat la amenințarea reprezentată de regimul din Belarus pentru aviația civilă internațională. Comunitatea internațională trebuie să ia măsuri imediate pentru ca acest lucru să nu se repete”, a spus Nauseda, citat de Reuters.

UPDATE 18.35: Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera democraţilor din Belarus: De acum pentru nimeni nu mai este sigur sa zboare deasupra Belarusului

Lidera democraţilor din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya, a scris pe Twitter: „Regimul Lukashenko a pus în pericol viaţa pasagerilor de la bordul avionului. De acum pentru nimeni nu mai este sigur sa zboare deasupra Belarusului. Avem nevoie de o reacţie internaţională”.

UPDATE 18.30. Ursula von der Leyen: Orice încălcare a regulilor internaționale de transport aerian trebuie să aibă consecințe

Președinta Comisiei Europene a reacționat și a cerut ca toți pasagerii să își poată continua călătoria în siguranță spre Vilnius.

„Este absolut inacceptabil să forțezi zborul Ryanair de la Atena la Vilnius să aterizeze în Minsk. Toți pasagerii trebuie să își poată continua călătoria în siguranță către Vilnius. Orice încălcare a regulilor internaționale de transport aerian trebuie să aibă consecințe”, a scris von der Leyen, pe Twitter.

UPDATE 18.20. Ambasada Estoniei catalogează aterizarea forțată drept „un act șocant”

„Act șocant al regimului #Belarus: aterizare forțată a zborului de pasageri @Ryanair, la bordul căruia se afla activistul politic și fondator al BY @NEXTA_EN Roman Protasevich. Solicităm eliberarea imediată a tuturor pasagerilor și anchetarea internațională a acestui eveniment fără precedent”, a scris Ambasada Estoniei, pe Twitter.

UPDATE 18.15: Bogdan Nicolae: „Ce a fost mai grav s-a petrecut deja”

„Va exista o reacție din parte UE, mai ales că sunt cetățeni europeni la bordul acelui avion. E un lanț foarte lung de slăbiciuni și de întrebări pe care ni le punem. Dacă era o amenințare de natură teroristă ar fi trebui să se știe mai din timp”, a spus Bogdan Nicolae, de la Monitorul Apărării.

De obicei, lista pasagerilor este secretă, a adăugat Bogdan Nicolae.

UPDATE 18.10: Iulian Chifu, analist de politică externă: „Nu poți scăpa de Lukashenko nicăieri în lume”

Trebuie spuse câteva lucruri. Convenția de la Chicago spune că atât timp cât treci prin spațiul aerian al unui stat, acel stat poate cere aterizarea, poate verifica acel avion, dacă are informații cu privire la o acțiune teroristă. Cazul de față a fost o variantă extremă de acțiuni, ieșită din comun. Ideea că existau niște oameni care îl urmăreau pe acel jurnalist la Atena ne amintește că face Federația Rusă care își urmărește dizidenții. Am avut multiple exemple cu diferiți dizdenți care au fost urmăriți și executați”, a spus Iulian Chifu, la Aleph News.

În spatele acestei acțiuni se află o nemulțumire profundă pentru a folosi resursele unui stat, afirmă analistul.

„Nu poți scăpa de Lukashenko nicăieri în lume. (…) Aș pune sub semnul întrebării și comandantul acelei nave. El este cel care decide ce face. Dacă are motive întemeiate să nu reacționeze”, a punctat analistul de politică externă.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Roman Protasevich, un jurnalist din Belarus a fost arestat după ce regimul Lukașenko a forțat un avion al companiei RyanAir să aterizeze forțat în capitala țării, Minsk, scrie CNN.

Sursa: Twitter

Avionul RyanAir efectua o cursă Vilnius – Atena. Cu puțin înainte de a ieși din spațiul aerian al Belarusului cineva de la bord a lansat o falsă alarmă cu bombă. Un avion de luptă Mig29 a fost lansat din Minsk, iar avionul de pasageri a fost forțat să aterizeze.

Jurnalistul Roman Protasevich a fost reținut imediat și riscă acum pedeapsa cu moartea.

Cine este Roman Protasevich

Roman Protasevich este un jurnalist și activist din Belarus, critic al regimului Lukashenko. Anul trecut, a scris foarte mult despre brutalitatea poliției din timpul protestelor anti-guvernamentale.

Din acest motiv, el a fost trecut pe lista persoanelor implicate în acte teroriste și riscă să fie executat.

Exit mobile version