• Aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen nu figurează pe ordinea de zi provizorie a Consiliului JAI de luna viitoare.
  • Aceasta este prima reuniune oficială după cea din luna decembrie în care Austria s-a opus extinderii spațiului Schengen.
  • Consiliul JAI ar urma să aibă loc între 9 și 10 martie, iar documentul care face referire la ordinea de zi provizorie include doar o discuție despre funcționarea spațiului Schengen și viitorul politicii în domeniul vizelor.

Aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu este pe ordinea de zi provizorie a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne.

Aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu figurează oficial pe ordinea de zi provizorie a Consiliului JAI din 9-10 martie, potrivit unui document publicat pe site-ul Consiliului Uniunii Europene.

Aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu figurează oficial pe ordinea de zi provizorie a următoarei şedinţe a Consiliului JAI.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În perioada 9-10 martie are loc prima reuniune oficială după cea din 8 decembrie, când au fost respinse cererile României şi Bulgariei de aderare la spaţiul de liberă circulaţie.

Documentul publicat de Consiliu conţine discuţii despre situaţia generală a spaţiului Schengen, mai exact situaţia actuală a funcţionării spaţiului, precum şi viitorul politicii în domeniul vizelor.

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a deschis, la începutul lunii februarie, o acţiune împotriva Consiliului Uniunii Europene, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi cere anularea deciziei Consiliului JAI din 8 decembrie şi recunoaşterea dreptului României de a fi în Schengen.

„Pentru că suntem toţi cetăţeni europeni cu drepturi egale; pentru că niciun stat nu are dreptul să sfideze Tratatele UE; pentru că nimeni nu are dreptul să refuze un drept câştigat de peste 20 de milioane de cetăţeni europeni; pentru că este obligaţia noastră să luptăm pentru Dreptate, Demnitate şi Libertate; pentru că România merită în Schengen; am deschis astăzi (luni – n.r.) o acţiune împotriva Consiliului Uniunii Europene la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene” , a anunţat Eugen Tomac.

El afirma că acţiunea sa are un scop precis şi anume anularea deciziei Consiliului JAI din 8 decembrie 2022 şi recunoaşterea dreptului României de a fi în Schengen.

„Am aşteptat mult prea mult doar pentru a suferi o nouă înfrângere. Iar eu sunt hotărât să înving. României i se va face dreptate” , încheia Tomac.