Asul din mâneca unui doctor: „Nu există medicamente miraculoase pentru tratarea Covid-19. Nici unul nu s-a dovedit eficient”

coronavirus

FDA (Food and Drug Administration), condusă de dr. Anthony Fauci, declară că nu există niciun medicament care să se fi dovedit eficient pentru tratarea pacienţilor cu coronavirus. Raportul lor dovedeşte încă o dată ceea ce medicii ştiau deja: nu există suficiente informaţii despre virus sau despre cum ar putea fi combătut.

Dr. Fauci a criticat în repetate rânduri entuziasmul preşedintelui Trump faţă de medicamentele pentru boala infecțioasă, precum hidroxiclorochina. Săptămâni la rând, doctorul a subliniat lipsa de dovezi ştiinţifice pentru a susţine orice potenţial tratament.

Institutele Naţionale de Sănătate nu s-au arătat nici pro, nici contra medicamentului antiviral Remdesivir, care este studiat în mai multe spitale şi laboratoare din Statele Unite şi din întreaga lume.

Sursa foto: Profimedia

Exit mobile version