Circa 438 de foști senatori și deputați au fost deposedaţi de pensiile speciale începând cu luna aprilie a acestui an. Eliminarea pensiilor speciale i-a determiant pe mulți dintre aceștia să atace în instanță decizia. Printre aceștia se numără nume grele, precum și Adrian Năstase. Fostul premier a dat în judecată Camera Deputaților, în luna aprilie, și așteaptă vineri, 18 iunie, o decizie. Un alt proces a fost intentat și de fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea. Pe data de 22 iunie va avea loc prima ședință a completului de la Secția a VIII-a de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Pensia specială ajungea și la 10.000 lei/lună

Cei care și-au cerut înapoi pensiile speciale mai sunt mai Petre Roman, Teodor Meleșcanu, Vasile Blaga, Nicolae Bacalbașa, Anton Anton, Dan Agathon, Ion Ariton și Ioan Oltean.

Până la votarea proiectului, pentru eliminarea pensiilor, existau 800 de beneficiari, foști deputați și senatori. Legea a fost adoptată cu 357 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, iar cei 30 de parlamentari ai UDMR, prezenți în sală, nu au votat. Un document din Senat arată că, în februarie, pensia specială varia între 7.303 lei și 10.340 lei brut, iar statul plătea, pentru 827 de parlamentari, circa 12 milioane de euro pe an.

Recomandări

BOLOJAN: ÎI VA COSTA MULT PE ROMÂNI
IOHANNIS: RO E ÎNTR-O SITUAȚIE COMPLICATĂ
CARE E SOARTA TIKTOK
PSD SE RETRAGE DIN COALIȚIE
NETANYAHU DISCUTĂ PACEA
BOOTS ON THE GROUND