• Românii fac în fiecare zi sacrificii, acceptând măsurile guvernanţilor, de la tăieri de salarii, creşteri de taxe şi până la cheltuirea nesăbuită a banilor publici, în timp ce guvernanţii se codesc în a sprijini Ucraina
  • Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, nu consideră că România ar trebui să se sacrifice şi să ajute Ucraina donându-i un sistem de apărare antiaeriană Patriot, chiar dacă un asemenea gest înseamnă şi protejarea României de atacurile ruse
  • Mă pun pe mine în spatele tău sau mă aşez pe mine înaintea ta, în faţa ta, să te apăr pe tine, om, popor, idee sau vis. Ăsta e sacrificiul. Se vede pe faţa lui Zelenski în fiecare zi. Şi el a început acest sacrificiu voluntar, afirmă Adrian Sârbu.

„Guvernul nu-ţi cere sacrificii? Nu ţi-a cerut: <ia, taie salariu, taie salariul dă-ne banii nouă ca să ţi-i cheltuim noi şi nu ne întreba ce facem cu ei> Şi mai ales ne-a cerut un mare sacrificiu acum un an domnul Ciolacu, şi anume: <domnule, s-a terminat cu şmecheria, gata, ne sacrificăm>. Deci, de ce spui că nu ni se cer sacrificii? În fiecare zi ni se cer sacrificii”.

„Uite că ne cere domnul Biden un sacrificiu şi nu vrem să-l facem. Ai auzit de domnul Tîlvăr? (…) Are cumva vreo pregătire militară? A făcut vreo academie militară, s-a sacrificat pentru poporul român în vreun fel, altul decât că a acceptat (…)  să fie ministrul Apărării Naţionale, rugat foarte mult pentru că asta mai rămăsese pe acolo pe la PSD, Apărarea Naţională? Dar l-ai auzit pe domnul Tîlvăr: <alo, domnul Biden, domnule, nu-ţi dăm niciun Patriot>”.

„Domnul Tîlvăr a ajuns la concluzia că poporul român nu vrea să se sacrifice şi să-i dea poporului ucrainean (…) Patriot. E un mare sacrificiu, un mare sacrificiu. Sau invers. Nu cumva e refuzul unuia să se sacrifice? Pentru că nouă astăzi asta ni s-a cerut”.

Recomandări

MUSK MIZEAZĂ PE AFD
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
SUA UCID LIDERUL ISLAMULUI

„Oare n-ar trebui totuşi să vedem, dacă nu e cazul, aşa un piculeţ, să ne sacrificăm şi noi, românii? (…) Mă pun pe mine în spatele tău sau mă aşez pe mine înaintea ta, în faţa ta să te apăr pe tine, om, popor, idee sau vis. Ăsta e sacrificiul.”

„România, care eşti şi tu, are nevoie să fie apărată. Nu e apărată. Domnul Tîlvăr nu ne-a spus cât de capabilă e România să fie apărată, pentru că domnia sa a fost numit ministru al Apărării într-o viteză neaşteptată şi surprinzătoare şi nu cred că ştie dacă România poate să fie apărată. I-am spus noi că nu e apărată (…)”

„(Zelenski şi Netanyahu) Sunt doi oameni care se sacrifică. Nu numai ei, toţi cei care se luptă (…) Tu i-ai văzut faţa lui Zelenski? (…) să vezi cât de parcurs e omul ăsta de tragedia poporului, el care ar putea spune <Domnule, nu-i poporul meu, că eu sunt evreu din Petrovsk. Eu nu sunt ucrainean şi eu mă lupt pentru Ucraina>.” (…)

„Sacrificiul îl vezi pe faţa acestui om în fiecare zi şi el a început sacrificiul voluntar. Domnul Biden, unchiul ăsta, Sam Biden, i-a spus: <hai să-ţi trimit o echipă Swat să te scoată de acolo că vine Putin şi te omoră aştia>. Şi ăsta i-a spus <trimite muniţie, nu-mi trimite taxi că taxi pot să iau şi eu>. (…) Şi omul se sacrifică, el şi familia lui de 2 ani şi ceva.

Pentru cine? Pentru tine şi pentru mine şi pentru domnul Tîlvăr care vorbeşte vocea fără el. Că aşa a ales el, să fie o voce. Şi cineva i-a spus <ia să le spui, domnule, ăstora public, că nu le dăm>. (…) cu asta va rămâne în istorie, cu altceva n-a fost şi nici n-o să fie”.

„Sacrificiul e sacrificiu. Am decis că viaţa mea e mai puţin decât viaţa ta. Prin urmare, eu sunt primul în faţa glonţului. Eu sunt primul în faţa morţii. E un risc. E mai mult decât un risc? Da. E o certitudine? Da. Ăsta e sacrificiul”.

Citește și