- Adrian Sârbu: Tripleta de vis a democrativei a îndatorat poporul nebugetar cu 80 miliarde de euro
- Adrian Sârbu: Fiecare cetățean plătește la buget pentru a primi ceva înapoi
- Adrian Sârbu: Numărul bugetarilor crește continuu, de ani de zile
S-au văzut, s-au plăcut, s-au comasat. Cui îi folosește?
„Această comasare e în beneficiul celui care a dat ordin să se execute, domnul Iohannis”, afirmă Adrian Sârbu la ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC, redifuzată aseară, la 22:00.
„Ce a decis domnul Iohannis? Faceți comasare – comasați alegerile locale cu alegerile europarlamentare, iar la alegerile europarlamentare comasați lista ca tu, PSD, care ești în față, să-l iei în cârcă și pe PNL, care trebuie să fie și el fruntaș, premiant. Eu cred că asta s-a întâmplat, pentru că puterea în țara asta o are domnul Iohannis.
Domnul Iohannis le-a trasat această indicație, iar Ciucă și Ciolacu au venit în fața noastră să ne arate cum s-au înțeles, când de fapt, nu s-au înțeles”.
Scopul comasării
„Domnul Iohannis știe că, în tragedia greacă, toți mor la sfârșit. Tragedia la români e că partidul al cărui șef devine Președinte, moare odată cu Președintele – evident, vorbim de ceva simbolic, adică Președintele pleacă, iar partidul dispare. Ce încearcă domnul Iohannis de când e Președinte? Să impună PNL-ul, să fie la guvernare; doar e partidul lui.
Lui Iohannis nu-i pasă decât de propria imagine, nici măcar de PNL.
De ce îi folosește comasarea lui Iohannis? Ca să arate Occidentului că România lui, cu PNL-ul lui, nu se face de rușine la europarlamentare, mai ales acum, când își caută job prin Europa. De asta au făcut o listă comună la europarlamentare, ăsta e scopul comasării”.
Cine beneficiază de comasare
„Eu cred că lista PSD-PNL va lua exact atâtea voturi cât ar fi luat lista PSD. Nu cred că această comasare îi va impacta în vreun fel pe votanții AUR. Cred însă că va descuraja un număr semnificativ de votanți PSD să voteze pe listă, că nu-i interesează ce e la europarlamentare, și un număr de votanți PNL, care n-o să voteze PSD.
Iohannis crede că-i folosește comasarea. Lui Ciucă chiar îi folosește, dar acest rezultat este evident că nu îi folosește domnului Ciolacu, PSD-ului.
Noi, fraierii ăștia de votanți, care încercăm să resetăm democrația, nu suntem deloc luați în seamă”.
„Blat non-combat”
„Democrativa, expresie a monopolului acestor două partide asupra vieții politice, va continua cu blatul la alegerile locale. Blat non-combat. O să vedem Democrativa în acțiune pe 9 iunie.
Spectatorii noștri ne spun că cei mandatați să le reprezinte puterea în localitatea și județul lor (primari, consilieri locali, președinți de consilii județene) nu o exercită în interesul cetățeanului.
Cele două partide care au monopolizat puterea în România au decis că e o decizie în interesul cetățeanului, și, prin urmare, cetățeanul trebuie să se bucure”.
Ce șanse au independenții?
„Dacă vrei să fii primar indepedent, de exemplu, și să-ți impui proiectul, soluția ca să ai o șansă e să declanșezi un referendum local. Și atunci, cei 10.000 de locuitori ai localității care te-au votat, să zicem 66% din cei 15.000 de votanți, vin la referendum și decid că proiectul tău trebuie început în 2 zile. Se poate asta în România? Nu. Ar trebui să poți să faci asta.
Sunt foarte puțini primari independenți – vreo 70. PSD-PNL au mii. Deci primarii sunt reprezentanții partidelor, și ei nu reprezintă, în 7 din 10 cazuri, interesul cetățeanului. Dacă ne uităm și la consilii locale, e aceeași proporție. Independentul trebuie să spargă monopolul și blocajul partidelor.
Ideologia partidelor nu prevalează la nivel local, ci absolut doar interesul material. Ce rost mai au partidele, la nivel local cel puțin, când locuitorii, cetățenii ne spun că în 7 cazuri din 10 nu îi reprezintă, chiar dacă i-au votat?
Localele sunt baza puterii partidelor din România. De asta au decis comasarea alegerilor. Oamenii vor două mandate, vor vot direct, uninominal, vor exact ce nu vrea Democrativa care, prin comasare, și-a exprimat monopolul”.
Rezultatele sondajului Mediafax-ZF-Aleph News
Crezi că partidele, cei pe care i-ai mandatat să-ți reprezinte puterea în localitatea și județul tău (primari, consilieri locali, președinți de consilii județene) o exercită în interesul tău sau în beneficiul cercului lor de interese?
DA – 29%, NU – 71%
Ai decis că vrei să votezi, la alegerile locale, direct și uninominal: primarul, consilierii locali, principalele funcții executive locale și județene, membrii Consiliului Județean și președintele Consiliului.
Ești de acord ca listele de candidați să fie propuse de:
-Cetățeni
-Partide politice
-Orice organizație non-profit
DA – 75% ȘI NU – 25%
Știi că obligativitatea prezentării listelor cu semnături de la susținători creează avantaje partidelor față de candidații independenți. Ești de acord cu desființarea obligativității prezentării listelor de susținători la alegerile locale și județene?
DA – 68% și NU – 32%
Citește și