Adriana Săftoiu: „S-au spus lucruri grave. La prima nouă problemă de comunicare în Coaliție va fi implozie”

Adriana Săftoiu, fost purtător de cuvânt al fostului premier Radu Vasile, al fostului președinte Traian Băsescu, membru PNL, declară că, în ultimii 30 de ani, „lipsa viziunii comune în coaliții, pe teme cât de cât mari” și „modul în care aceste alianțe au fost construite pe partea dreaptă” doar cu obiectivul de a fi în opoziție cu PSD, au dus la destrămarea coalițiilor sau intrarea acestora în criză, pe probleme de comunicare și orgolii.

Public se poate tempera, dar asta nu înseamnă că tensiunea a trecut. În ultimele 2-3 zile s-au spus lucruri foarte grave, unii despre alții, este foarte greu să treci cu adevărat peste așa ceva, se vor tempera public dar tensiunea va rămâne. La prima nouă problemă de comunicare explozia va fi și mai mare până când la un moment dat va fi implozie”, a afirmat Săftoiu.

Exit mobile version