Agenţi chinezi suspectaţi de acţiuni de intimidare, arestaţi în Statele Unite

Agenţi chinezi suspectaţi de acţiuni de intimidare, arestaţi în Statele Unite

Agenţi chinezi suspectaţi de acţiuni de intimidare, arestaţi în Statele Unite

Autorităţile americane au arestat cinci presupuşi agenţi ai serviciilor chineze suspectaţi de implicare într-o operaţiune de intimidare a unor cetăţeni chinezi aflaţi pe teritoriul Statelor Unite, informează ABC News.

Cinci suspecţi au fost arestaţi deja în zone din nord-estul Statelor Unite şi din California.

Inculpaţii le-au oferit asistenţă unor oficiali din Republica Populară Chineză într-o schemă de a forţa unele persoane să revină în China împoriva voinţelor lor”, a declarat procurorul federal Seth DuCharme.

Operaţiunea serviciilor chineze a vizat cetăţeni chinezi care locuiesc în străinătate suspectaţi de comiterea unor infracţiuni în China.

Au fost efectuate acţiuni clandestine şi ilegale pe teritoriul Statelor Unite„, susţin procurorii americani.

În multe situaţii, persoanele vizate sunt opozanţi ai liderului Partidului Comunist, Xi Jinping (n.red. – care este şi preşedintele Chinei), adversari politici, disidenţi şi critici. Este vorba de o operaţiune efectuată în mod clar prin încălcarea normelor statului de drept şi a reglementărilor internaţionale„, afirmă John Demers, asistent al procurorului general din SUA.

Exit mobile version