• Ambasada SUA anunță că organizează mai multe interviuri pentru obținerea vizei
  • Majoritatea românilor care doresc viza sunt tineri care vor lucra în SUA în perioada vacanței de vară
  • Prioritatea este acordată pentru vizele de imigrare pentru rude de gradul I ale unui cetăţean american

Reprezentanții Ambasadei SUA la București organizează din ce în ce mai multe interviuri pentru obținerea vizei în contextul în care efectele pandemiei s-au diminuat.

Reprezentanții Ambasadei americane la București au anunțat că organizează din ce în ce mai multe interviuri pentru obținerea vizei deoarece situația creată de pandemie s-a îmbunătățit. Ei s-au întâlnit cu mai mulți tineri care vor lucra în SUA în perioada vacanței de vară.

„Pe măsură ce condițiile de la nivel local continuă să se îmbunătățească, Ambasada a început de curând să organizeze mai multe interviuri pentru viză. În această dimineață, Chargé d’Affaires David Muniz și-a făcut timp să îi întâlnească pe tinerii români care vor călători în Statele Unite prin Programul „Summer Work Travel (SWT) 2021”. SWT este un program de schimb cultural, care permite studenților să călătorească în Statele Unite și să lucreze acolo, pe durata vacanței de vară”, au anunțat reprezentanții ambasadei pe Facebook.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit portalului instituției, Secţia Consulară a Ambasadei SUA la Bucureşti continuă să ofere servicii de viză pentru situaţii de urgenţă şi de importanţă critică. Cât timp condiţiile locale permit, după serviciile pentru cetăţeni americani oferite prioritar, se face procesarea în faze a vizelor de imigrare şi a anumitor categorii de vize temporare.

Prioritatea este acordată pentru vizele de imigrare pentru rude de gradul I ale unui cetăţean american, inclusiv pentru adopţii internaţionale, vize de logodnă şi pentru anumite categorii speciale de vize de imigrare. Totuși, nu sunt considerate situații de urgență cererile care au ca justificare vacanțele și nunțile.

„Vom continua să procesăm cu prioritate solicitări de vize temporare pentru călătorii urgente, pentru diplomaţi şi pentru anumite categorii de activităţi de importanţă critică, cum ar fi cele de sprijin acordat Statelor Unite ale Americii pentru a contracara efectele pandemiei, urmate de categoria de studenţi şi schimburi culturale (vize F-1, M-1 şi J-1) şi de cea a vizelor temporare pentru lucru, în cazul în care condiţiile locale vor permite.

Vom relua procesarea vizelor de imigrare şi temporare în regim normal doar în momentul în care toate resursele necesare vor fi disponibile, iar serviciile vor putea fi oferite în siguranţă. Nu anticipăm să reluăm procesarea vizelor de afaceri sau turistice (B1/B2) în regim normal în următoarele luni. Vă rugăm să luaţi notă de faptul că planurile de vacanţă, nunţile sau întâlnirile de afaceri nu întrunesc criteriile pentru călătorii de importanţă critică.

Vom continua să deschidem locuri în sistemul de programări pentru cei care au nevoie de o programare în regim de urgenţă, dar vom anula toate celelalte programări efectuate în regim normal, de obicei cu 2-4 săptămâni înainte de data programată”, scrie pe portalul Ambasadei SUA la București.